‘Personalitatea’ copilotului Germanwings, o ‘pistă serioasă’, dar ‘nu singura’
‘Personalitatea’ copilotului care a provocat deliberat prăbușirea zborului Germanwings este o ‘pistă serioasă’ dar ‘nu singura’, a declarat un anchetator francez la Dusseldorf.
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2015, 10:23
Jean-Pierre Michel, director adjunct al poliţiei judiciare, de la Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale, a precizat că personalitatea copilotului care, se pare, că suferea de tulburări psihologice este o ‘pistă serioasă’, dar nu poate fi unica și nu exclude ipoteza unei ‘erori involuntare sau a unei defecţiuni tehnice’.
În acest stadiu al anchetei nu există doar ‘un element particular’ în viaţa copilotului, precum o ruptură amoroasă sau o problemă profesională, care ar putea explica un gest voluntar pentru a distruge avionul.
Andreas Lubitz, aflat în concediu medical în ziua zborului, potrivit unei atestări medicale găsite la domiciliul său din Dusseldorf, pare să fi suferit de probleme psihiatrice, conform informaţiilor primite de presa germană. El este suspectat că ar fi provocat în mod deliberat prăbuşirea avionului Airbus A320 al Germanwings în Alpii francezi, în timp ce se afla la manşă, antrenând moartea a 149 de persoane în plus faţă de a sa.
‘Vom încerca să înţelegem ce anume în viaţa sa ar fi putut să-l determine să treacă la acte’, a declarat anchetatorul, adăugând că ‘mediul în care a trăit Andreas Lubitz va fi fost extrem de important pentru el şi este în continuare pentru că ne permite să înţelegem mai bine omul care a fost’.
Sursa: Agerpres