Polisportivul Avram Iancu, nominalizat pentru performanţa anului la înot în ape deschise
Polisportivul Avram Iancu a fost nominalizat pentru performanţa anului la înot în ape deschise de către World Open Water Swimming Asociation
Articol de Radio Timișoara, 12 ianuarie 2022, 06:59
Nominalizarea vine după ce bibliotecarul din Petroşani a reuşit să parcurgă 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un interval de timp de 18 ore şi 30 de minute – o premieră în domeniu.
Avram Iancu a precizat că ideea de a înota împotriva curentului pe Dunăre i-a fost sugerată de susţinătorii săi, după ce, în 2017, a reuşit să străbată fluviul de la un capăt la altul, într-o cursă de înot unică în lume, în care nu a folosit costum de neopren.
“În anul 2021 am decis să încerc şi înotul împotriva curentului, în susul Dunării, cum se mai spune. S-a născut astfel o nouă performanţă care, iată, este unică la nivel mondial şi este apreciată ca atare. Îmi aduc aminte că atunci era o zi friguroasă, cu o temperatură foarte scăzută pe timpul nopţii şi cu o apă foarte rece. A fost un înot în premieră şi pentru mine, dar şi pentru echipa care m-a însoţit, inclusiv pentru observatorii oficiali din Serbia şi România”, a declarat Avram Iancu.
Polisportivul spune că, pentru a reuşi să se claseze pe locul întâi în cadrul selecţiei efectuate de WOWSA, este nevoie ca susţinătorii săi să-l voteze pe site-ul organizaţiei, până pe 31 ianuarie. Câştigătorul va fi desemnat pe 7 februarie.
Votul online se poate exprima până pe 31 ianuarie, urmând doi paşi. Susţinătorii trebuie să se înregistreze la https://www.openwaterswimming.com/login/?action=register, după care Avram Iancu poate fi votat la adresa https://www.openwaterswimming.com/contestants/avram-iancu-romania-2021.