Reconstituire de proporții ale luptelor între daci și romani la Festivalul Dac Fest
Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2019, 07:43
Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2019, 07:43
Sute de persoane vor reconstitui luptele dintre daci şi romani cu prilejul ediţiei din acest a Festivalului Dac Fest.
Turiștii sunt așteptați, între 12 și 14 iulie, pe platoul de la Măgura Uroiului, lângă Simeria, unde vor mai fi organizate ateliere antice, un ritual de nuntă dacică sau un târg de sclavi.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri seara, în oraşul Simeria, urmând ca evenimentele să aibă loc sâmbătă şi duminică pe platoul Măgura Uroiului. Spectatorii vor putea să vadă sâmbătă, de la ora 17:00, un ritual de nuntă dacică, lupte de gladiatori şi o primă bătălie între ‘daci’ şi ‘romani’. Seara se va încheia cu un ritual al focului sacru la daci.
Festivalul va continua duminică cu tabere şi ateliere antice, un ritual dacic de incinerare şi lupte de gladiatori. O nouă bătălie între ‘daci’ şi ‘romani’ este prevăzută la ora 15:30, urmată de ceremonia de închidere a festivalului.
Reprezentanții Asociaţiei Terra Dacica Aeterna spun că pe lângă grupurile de reenactori din ţară, la Dac Fest vor fi prezente şi alte organizaţii de profil din Italia, Bulgaria, Ungaria şi Rusia.
Accesul publicului la toate evenimentele din program este gratuit.