Regată în premieră pe râul Timiș cu ambarcațiuni oferite gratuit concurenților
Articol de Radio Timișoara, 5 august 2019, 18:15
Articol de Radio Timișoara, 5 august 2019, 18:15
Un eveniment nautic va avea loc în premieră în vestul ţării timp. 12 canoe sunt puse la dispoziţia iubitorilor de sporturi nautice pentru prima regată transfrontalieră România-Serbia, Eco Timiş.
Regata se va desfăşura timp de cinci zile, în perioada 20 – 24 august. Ambarcaţiunile sunt oferite gratuit participanţilor la întrecerea ce se va desfăşura pe râul Timiş în România şi Serbia, dar şi pe lacul Surduc.
“Regata va începe în 20 august la Urseni de unde canotorii vor pleca pe Timiș spre Șag. Canoele se vor afla depozitate la Moșnița și de anul viitor pot fi închiriate gratuit. Catamaranul este în acest moment în procedură de înmatriculare. Sperăm să îl punem la dispoziția publicului pentru plimbări gratuite din luna septembrie. Această ambarcațiune poate reconfigura activitățile de turism în zonă, pentru că de anul viitor ne dorim o promovare a acestor plimbări în cadrul școlilor”, spune directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului Timiş, Delia Barbu.
Regata nautică este organizată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, în parteneriat cu Asociația Miltonia Timișoara, Centrul de Voluntariat și Mișcarea pentru Protecția Naturii Pancevo și Camera Regională de Comerț din Pancevo-Serbia.