Revelion cu Subcarpați, Kamelia și Sean Norvis în Piața Victoriei la Timișoara
Timișorenii sunt invitați să petreacă Revelionul în aer liber în Piața Victoriei. Pe scena din Piața Victoriei vor urca în seara de 31 decembrie doar formații românești pentru a marca Centenarul Marii Uniri, precizează reprezentanții municipalității.
Articol de Radio Timișoara, 30 decembrie 2018, 11:40 / actualizat: 30 decembrie 2018, 14:41
Vor concerta Subcarpați, Basska, Box Office, Kamelia și Sean Norvis cu MC Steliano. Concertele încep la ora 18:30, iar numărătoarea inversă se va încheia cu un foc de artificii.
Pentru ca timișorenii să poată circula în noaptea de Revelion, Societatea de Transport Public a prelungit programul de circulație al mai multor tramvaie, autobuze și troleibuze. Astfel, programul general de circulație existent în 31 decembrie va fi prelungit până a doua zi, pe 1 ianuarie 2019, la ora 2:00.
Vor circula după un program prelungit tramvaiele de pe liniile 2, 7 și 8, troleibuzele de pe liniile 14, 15, 16 şi 18 și autobuze de pe liniile 33 şi Expres 7.