Se revizuiesc regulile Schengen. UE a decis să înăsprească ‘imediat’ controalele la frontierele sale externe
Articol de Radio Timișoara, 20 noiembrie 2015, 17:18
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească ‘imediat’ controalele la frontierele sale externe, asupra tututor persoanelor, inclusiv a cetățenilor europeni.
Decizia a fost luată la reuniunea extraordinară a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles. Reuniunea a fost cerută de Franța pentru a coordona răspunsul european în fața mișcării teroriste, în urma atacurilor teroriste de la Paris.
Statele membre au cerut și revizuirea rapidă a regulilor Spaţiului Schengen astfel încât să fie permise controalele și asupra cetățenilor europeni, nu doar asupra celor din țările care nu fac parte din UE.
Guvernele s-au angajat să introducă imediat controale la frontierele externe, inclusiv asupra persoanelor care se bucură de libertarea de circulație.
Miniștrii europeni vor face presiuni asupra Comisiei Europene pentru ca aceasta să propună revizuirea Codului Schengen. Aceasta ar trebui să permită realizarea ‘de controale sistematice asupra cetăţenilor europeni, incluzând verificări biometrice de informaţii’, se mai menţionează în concluziile reuniunii.
Sursa: Agerpres / Foto: politico.eu