Sinagoga Cetate a fost redeschisă, după o desacralizare de aproape patru decenii
Sinagoga din Cetate a fost redată comunității evreiești din Timișoara după aproape 30 de ani de la desacralizare.
Articol de Radio Timișoara, 6 mai 2022, 22:29
În cadrul evenimentului, a fost readusă Tora-cartea sfântă a evreilor și a fost redeschis arona codeșul, dulapul sfânt în care se țin sulurile Torei. Sinagoga a fost construită 1865, după planurile arhitectului vienez Carls Schuman, a fost reinagurată în 1872, în prezența împăratului Franz Iosef, iar după Revoluția română din 1989 a început să se deterioreze într-un ritm alert.
Președinta Comunității Evreilor din Timișoara, Luciana Friedmann.
La eveniment au fost prezenţi, pe lângă autorităţi locale şi judeţene, invitați din București sau de peste hotare, doi rabini, dar şi reprezentanți ai tuturor cultelor din oraș. De asmenea, au venit la Timişoara președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu și vicepreședintele Parlamentului din Germania, Katrin Goring – Echradt.