Şoimul dunărean a fost reintrodus cu succes în Câmpia de Vest
Articol de Radio Timișoara, 5 iulie 2016, 10:55
Asociația Grupul Milvus din Târgu Mureș a reușit să reintroducă 14 perechi de șoim dunărean în acest perimetru, după ce, în 2000, în țara noastră mai existau doar câteva exemplare, în zona Dobrogrei.
Grupul Milvus în colaborare cu companiile de transport şi distribuţie a energiei electrice, au montat peste 80 de cuiburi artificiale pe stâlpii de înaltă tensiune, majoritatea în judeţele Timiş şi Arad. Dacă în 2011 a fost înregistrată doar o singură pereche într-un cuib natural de corb, în 2012 – două, din 2015 numărul păsărilor a crescut, iar anul acesta s-a ajuns la cel puțin 14 în cuiburile artificiale montate la mare înălţime.
Şoimii dunăreni au nevoie de cuiburile altor păsări pentru a cuibări (în special ale speciilor de ciori sau altor păsări răpitoare). Dacă acestea nu există, şoimii se adaptează uşor şi folosesc cuiburile artificiale.
Majoritatea puilor din cuiburi au fost inelați pentru monitorizarea lor. Doi dintre pui, de fapt două surori, au primit în loc de inele transmiţătoare satelitare, prin care monitorizarea lor se poate face mult mai eficient.
Șoimul dunărean este una dintre speciile de păsări periclitate la nivel mondial. În secolul trecut, pasărea era destul de răspândit pe teritoriul României, însă din cauze multiple aproape că a dispărut cu totul. Populaţia şoimilor dunăreni din Europa este estimată la aproximativ 450 de perechi, din care 47% trăiesc în Ungaria, Slovacia şi ţările vecine.
Foto: http://milvus.ro/