Staţiile de metrou şi şcolile din Bruxelles rămân închise şi luni
Staţiile de metrou şi şcolile din Bruxelles vor rămâne închise şi luni din cauza ameninţărilor serioase şi iminente de atentate în capitala Belgiei, a anunţat prim-ministrul Charles Michel.
Articol de Radio Timișoara, 22 noiembrie 2015, 23:35
Nivelul de alertă teroristă a fost menţinut la maximum – ameninţare serioasă şi iminentă, nivelul 4 – duminică seara pentru zona Bruxelles-ului. Restul țării a rămas la nivelul 3, amenințare posibilă și aparentă. Premierul Michel a precizat că autoritățile se tem de atentate similare celor din Paris, cu mai mulți indivizi, cu atacuri în multe locuri și cu potențiale ținte în locuri foarte frecventate.
O nouă evaluare a situaţiei de securitate va fi făcută luni după-amiază.