Traficul feroviar austriac riscă să paralizeze în urma afluxului de migranți
Autorităţile oraşului austriac Salzburg au lansat un avertisment referitor la faptul că numărul mare de migranţi care se îndreaptă spre Germania ar putea paraliza sistemul naţional de transport.
Articol de Radio Timișoara, 29 septembrie 2015, 02:16
Din cauza procedurilor lente de procesare a cererilor de azil din Germania, adăposturile care găzduiesc temporar migranţii aflaţi în Salzburg sunt supraaglomerate, au anunţat oficialii austrieci. Dacă influxul de migranţi continuă, autorităţile ar putea fi nevoite să închidă staţia feroviară unde se află adăpostul pentru migranţi, măsură ce ar putea paraliza întreg sistemul feroviar austriac, informează ediţia online a BBC.
Sursa: Rador / Foto: demotix.com