Vă preocupă securitatea națională și tehnologia ? Sunt așteptați la concursul de inovare Patriot Fest
Pasionaţii de tehnologie şi securitate naţională, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi să se înscrie în Patriot Fest.
Articol de Radio Timișoara, 16 iulie 2018, 15:30
Concursul, derulat de New Strategy Center, în parteneriat cu MApn, SRI, SPP, STS şi MAI, Patriot Fest, ajuns la ediţia a doua, îşi propune să găsească idei şi soluţii care să poată fi aplicate cu succes în domeniul securităţii. Oportunităţile pentru toţi cei care doresc să se înscrie la concurs au fost prezentate şi la Timişoara de Marcel Foca, reprezentantul Asociaţiei New Strategy în comitetul de organizare a concursului.
“Patriot Fest este un concurs de inovare, mai exact un concurs de prototipuri funcționale. Așteptăm ca cei care au creat ceva interesant, au o pasiune creatoare, să vină să își prezinte proiectele lor, creațiile lor, să le demosntreze, iar de la noi vor primi evaluări nu numai realizării lor ca funcționalitate, dar mai ales din perspectiva potențialului de utilizare a creației lor în domeniul securității naționale”, explică Marcel Foca.
Inscrierea la concursul Patriot Fest e poate face până în 20 noiembrie. În perioada 3 – 7 decembrie va avea loc jurizarea invenţiilor, iar în 12 decembrie este programată gala de decernare a premiilor. Câştigătorii vor primi premii în bani, în funcţie de sumele adunate din sponsorizări. De asemenea, invenţiile care se vor bucura de succes vor avea parte de promovare sau chiar posibilitatea de a fi selectate ca soluţii pentru instituţiile din domeniul siguranţei naţionale.