AUDIO / ”Regele moare” nu e doar titlul unei piese a lui Eugen Ionesco
[button color=”#COLOR_CODE” background=”#COLOR_CODE” size=”medium” src=”PLACE_LINK_HERE”]ADD_BUTTON_CONTENT[/button]
Articol de Dana Florea, 1 august 2019, 16:04 / actualizat: 2 august 2019, 18:17
În zilele ce urmează, îmi propun să vă atrag atenția unor evenimente care au marcat istoria noastră mai mult sau mai puțin recentă. Unele dintre ele au avut un impact major în istoria umanității, altele, adică cele care au legătură cu Banatul, au constituit un memorabil moment al gloriei noastre locale. Și am să încep astăzi cu un eveniment sportiv ce a constituit una dintre cele mai frumoase și prestigioase competiții internaționale: în 24 iulie 1988, la Timișoara, a început Campionatul Mondial de Șah pentru Copii. Competiția s-a bucurat de prezența lui Florencio Campomanes, pe atunci președintele Federației Internaționale de Șah. Am participat, ca jurnalist, la acel eveniment și pot să spun că au fost 10 zile fabuloase. Competiția, desfășurată în spațiul Casei Tineretului, și-a desemnat campionii și îmi aduc aminte că, la categoria sub 10 ani, titlul a fost câștigat de Corina Peptan, devenită, ulterior, membră a Clubului.
Fiindcă nu uit că rubrica mea este despre cuvinte, vă spun, mai întâi, că „șah” este un cuvânt ce vine din persană și înseamnă „rege”. Atunci când regele unuia dintre jucători nu mai poate muta niciunde, se spune șah mat”, ceea ce ar însemna „regele moare” fiindcă, în limba turcă, „mat” înseamnă „mort”. Cât despre cuvântul „pat”, ce însemnă egalitate, remiză, el vine din arabă, de la „bat”, ce înseamnă „culcat”.
Cu ocazia evenimentului, a fost lansat un disc Electrecord cu Imnul Campionatelor Mondiale de Șah pentru Copii, Șahul păcii. Muzica a fost compusă de Ilie Stepan, iar versurile au fost scrise de cel pe care tocmai îl ascultați.
(rubricã difuzatã în 24 iulie 2019)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.
(Foto: pixabay.com)