AUDIO / Sare din salarii și prețuri piperate
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 6 aprilie 2016, 08:22
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 26 februarie 2015)
Mă gândesc uneori la un paradox. Bieții lingviști se chinuiesc cu normele lor, le impun în tot soiul de dicționare normative, dar, până la urmă, uzul limbii impune cuvinte care, până mai ieri, erau considerate forme greșite. Astfel, până acum câțiva ani, cuvântul „magazioner” sau „cearceaf” nu existau în dicționarele normative. Corecte erau formele „magaziner” și „cearșaf”. DOOM-ul, adică Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic, nu mai menționează cuvântul „magaziner”, ci dă doar forma considerată până recent greșită, „magazioner”.
Mă întreb câtă vreme va mai rezista forma „salariu”, fiindcă mai toată lumea spune și scrie „salar”. De fapt, aici vroiam să ajung astăzi, la etimologia foarte interesantă a acestui cuvânt, salariu. Care, la origine, este din limba latină, unde avea legătură cu sarea. Un produs, un aliment deopotrivă, rar, sfânt și indispensabil.
Vechile popoare foloseau sarea nu numai ca hrană, ci şi pentru a întîrzia procesul de descompunere a cadavrelor. Romanii, deși nu îşi incinerau morţii, au utilizat rădăcina termenului latin al sării (salis) pentru a desemna pe Salus, zeul sănătăţii. De la el au rămas, în multe limbi, cuvinte ca salut (iniţial, o urare de sănătate), salutar şi chiar salvare. Cât despre relația cu salariu, se știe că în raţia alocată fiecărui soldat din legiunile romane intra şi o anumită cantitate de sare. Adesea însă ostaşii primeau, în locul săculeţului cu sare, o sumă de bani – salarium – cu care să-şi cumpere ei înşişi indispensabilul condiment.
Curios lucru, cei cu salarii mici cred că prețurile sunt piperate, și nu sărate.
