Emoție și teatru curajos la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT 2018 / PROGRAM
A unsprezecea ediție a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va avea loc în perioada 20-27 mai 2018.
Articol de Dana Florea, 8 mai 2018, 16:20 / actualizat: 30 mai 2018, 9:00
Selecția spectacolelor de la TESZT 2018 vorbește rațional despre lumea din jur, despre aspecte incomode și probleme nerezolvate de societatea modernă, oferind în același timp răgaz pentru a ne emoționa, regăsi punctele vulnerabile – pentru a ne îndrăgosti iar și iar de teatru.
Ediția din acest an include 25 de spectacole care vor avea loc în Sala Mare și Sala Studio a Teatrului Maghiar, precum și la Cercul Militar și în aer liber. Pe lângă cele mai bune spectacole produse recent în Euroregiunea DKMT, TESZT va aduce și spectacole ale teatrelor de stat și trupelor independente din Bulgaria, Germania, Franța, Olanda, Italia și Marea Britanie. Vor reveni la festival Teatrul Koreja din Lecce, performerii I-vo Dimchev și Marco Chenevier, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul „Kosztolányi Dezső” din Subotica și Teatrul Szkéné din Budapesta, regizorii Kokan Mladenović, Boris Lijesević, Kárpati Péter. Pentru prima dată participă la TESZT, printre alții, Teatrul Național „Tosa Jovanović” din Zrenjanin, Oriantheatre din Franța, grupul Two Destination Language din Marea Britanie și Qendra Multimedia din Priština, Kosovo.
Fie că este vorba despre provocarea publicului la reacție când este vorba despre nedreptate („Norul cu pantaloni”), dezlănțuirea emoțiilor pe care le ținem sub cheie („Near Gone”), deconstruirea genurilor teatrale („Această operă despre portocală”), lumea depersonalizată a corporațiilor („Hernie de disc”), radiografierea orașelor industriale privatizate ilegal („Zrenjanin”), dezbaterea rolurilor femeii/bărbatului în lumea modernă („Queendom”, „Macho Men”), trecerea irecuperabilă a timpului și rutina de zi de zi („tempus fugit”, „KA-F-KA”), urmele politicii și războiului asupra relațiilor interpersonale („Clasa noastră”), drepturile persoanelor din comunitatea LGBT („Coming Out. Omagiu lui P. P. Pasolini”), atmosfera unui oraș („Orașul nostru”), naționalism și patriotism în lumea digitală („Jami District”, „un spectacol cu…”) – TESZT 2018 își provoacă publicul să reacționeze din latență și să participe activ în cele opt zile – la spectacole, discuții, întâlniri cu actorii, în atmosfera familială specifică festivalului.
Teatrul-organizator va prezenta în cadrul festivalului cele mai bune două producții din stagiunea curentă – „Rabenthal”, regia Radu Afrim, și musicalul „Dansând în noapte”, regia Kocsardi Levente.
După fiecare spectacol se vor organiza, ca în anii precedenți, discuții cu artiștii, publicul având ocazia de a pune întrebări și a afla detalii legate de procesul de creare a spectacolului.
Biletele costă 30 lei (20 lei cu reducere) la fiecare reprezentație. Abonamentul TESZT 5 oferă acces la cinci spectacole la alegere și costă 100 lei (60 lei cu reducere), iar abonamentul TESZT 10 oferă acces la zece spectacole la alegere și costă 200 lei (120 lei cu reducere). Toate se pot cumpăra de la casa de bilete a Tearului (str. Alba Iulia, nr.2) sau online. De reduceri beneficiază elevii, studenții, pensionarii și abonații teatrului.
Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză – în funcție de limba în care se joacă.
Detalii pe www.teszt.ro
Programul festivalului
Duminică, 20 mai 2018
17:00 Piața Libertății
LOS INnato (ES)
Concept: Marko Fonseca și Raúl Martínez
18:00 Piața Sfântu Gheorghe
Bram Graafland (NL)
Prințul gălăgios al bucătăriei
Concept: Bram Graafland
19:00 Sala Mare – Deschiderea oficială a festivalului
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara (RO)
Jörg Graser: Rabenthal
Regie: Radu Afrim
22:30 Sala Studio
SCHUBERTY KRAHL BAUER (DE)
Concept: Simon Bauer, Simon Krahl, Rike Schuberty
Luni, 21 mai 2018
16:00 Piața Libertîții
LOS INnato (ES)
NO/Nato (acces liber)
Concept: Marko Fonseca și Raúl Martínez
17:00 Sala Mare
Qendra Multimedia, Priština (KS)
Regie: Blerta Neziraj
19:00 Sala de spectacole a Cercului Militar
Teatrul Bitef / Czk Tivat / Maszk / Think Tank Studio (SRB-HU-MNE)
Regie: Kokan Mladenović
22:00 Sala Mare
Teatrul Național Subotica, Trupa maghiară (SRB)
Ingrid Lausund: Hernie de disc
Regie: Veljko Mićunović
Marți, 22 mai 2018
17:00 și 21:00 Sala Studio
Trafó/ Trupa Secretă/ Producție Füge, Budapesta (HU)
Scris și regizat de Kárpáti Péter
19:00 Sala Mare
cie. toula limnaios (DE)
Concept/Coregrafie: Toula Limnaios
Bram Graafland (NL)
Prințul gălăgios al bucătăriei (acces liber)
Concept: Bram Graafland
Miercuri, 23 mai 2018
17:00 Sala Mare
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad (RO)
Regie: Cristian Ban
19:00 Sala de Spectacole a Cercului Militar
Oriantheatre (FR)
Coregrafie: Mehdi Farajpour
21:00 Sala Mare
Teatrul „Kosztolányi Dezső” Subotica (SRB)
Regie: Kokan Mladenović
Joi, 24 mai 2018
16:00 Sala Mare
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara (RO)
Patrick Ellsworth: Dansând în noapte
Regie: Kocsárdi Levente
Musical de Vlaicu Golcea
19:00 Sala de Spectacole a Cercului Militar
Teatrul „Jászai Mari”, Tatabánya (HU)
Tadeusz Słobodzianek: Clasa noastră
Regie: Guelmino Sándor
Vineri, 25 mai 2018
17:00 Sala Mare
Two Destination Language (SCT-BG)
Creat de Katherina Radeva și Alister Lownie
19:00 Sala de Spectacole a Cercului Militar
Teatrul Reflektor/E8 /Teatrul Bitef (SRB)
Concept: Milena Bogavac și Vojislav Arsić
22:00 Sala Mare
Teatrul Național „Toša Jovanović” Zrenjanin (SRB)
Igor Štiks: Zrenjanin
Regie: Boris Liješević
22:00 Piața Sfântu Gheorghe
Auăleu, Timişoara (RO)
Omnia Opera Mortalium (acces liber)
Libretul & Înscenarea: Ovidiu Mihăiță
23:00 Muzeul de Artă Timișoara
Asociația Solidart Timișoara (RO)
Altă zi cu soare (acces liber)
Devised de Solidart
Sâmbătă, 26 mai 2018
17:00 Sala Mare
Marco Chenevier/ALDES (IT)
Această operă despre portocală
Autor: Marco Chenevier
19:00 Sala de Spectacole a Cercului Militar
F.A.C.E. Szabó Visual Performing Arts Ensemble (DE)
Coming out. Omagiu lui P. P. Pasolini
Regie: Szabó Kristóf
22:00 Sala Mare
Veronika Szabó (HU)
Regie: Veronika Szabó
22:00 Muzeul de Artă Timișoara
Asociația Solidart Timișoara (RO)
Altă zi cu soare (acces liber)
Devised de Solidart
Duminică, 27 mai 2018
17:00 Sala Mare
Teatrul Koreja, Lecce (IT)
Design și concept de Alessandro Serra
19:00 Sala de Spectacole a Cercului Militar
Teatrul Szkéné, Budapesta (HU)
Háy János: Dificil
Regie: Bérczes László
22:00 Sala Mare
I-vo Dimcev (BG)
Concept: I-vo Dimcev
22:00 Piața Sfântu Gheorghe
Auăleu, Timişoara (RO)
Omnia Opera Mortalium (acces liber)
Libretul & Înscenarea: Ovidiu Mihăiță
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.