Tradiții de Mărțișor: Ce trebuie să facem pentru un an norocos
Articol de Radio Timișoara, 1 martie 2016, 06:00 / actualizat: 1 martie 2016, 9:19
Originile acestei sărbători nu sunt cunoscute cu precizie, dar se consideră că a apărut în vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei.
Cele două culori ale mărțișorului au o semnificație bine definită. Astfel, roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, iar albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.
Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte.
Tradiția spune că mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer pentru a aduce belşug. Se mai spune că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini.
Astăzi, mărţişorul nu mai este purtat la gât ci la încheietura mâinii sau prins în piept cu speranța că toate dorinţele se vor împlini.