? Că e Grand Slam, că e Marele Șlem, tot o Mare Lovitură se numește
Articol de Dana Florea, 13 februarie 2018, 07:00
Mulțimile au nevoie de eroi. De fapt, nu mulțimile, ci națiunile, popoarele au nevoie de eroi. Prin eroi, eu înțeleg nu neapărat persoane care își sacrifică viața, ci personalități care au valoare dincolo de hotarele comunității lor. Cel mai bine se potrivesc în acest rol sportivii fiindcă, în lumea modernă, spectacolele de gladiatori au fost înlocuite de întrecerile sportive. Ba chiar, în subconștientul nostru, orice competiție europeană sau mondială înseamnă un fel de război simbolic. Iar asta se vede ori de câte ori se întâlnesc naționalele unor țări care au avut diferende, neînțelegeri de-a lungul istoriei. Unii sociologi cred că acest fenomen este specific mai ales popoarelor mici. Nu cred că e neapărat așa fiindcă, de pildă, febrilitatea ce însoțește succesele sau incuccesele sportivilor din Rusia sau China, de exemplu, e la fel de pasională ca și cea a națiunilor mici. Sigur, sportul românesc de mult nu mai e ce a fost, dar asta e o altă chestiune. De mai mult timp, sportiva etalon a României este, ați ghicit, Simona Halep. Care a fost eroina săptămânii trecute în ciuda faptului că a ratat câștigarea unui titlu de Grand Slam.
Pentru cei care nu știu ce înseamnă Grand Slam, spun că sunt considerate turnee de Grand Slam Openul Australiei, Roland Garros sau Openul Franței, turneul de la Wimbledon și Openul Statelor Unite. Le-am enumerat în ordine cronologică. Sunt turnee de peste 100 de ani, în care cel mai recent, Openul Australiei, datează din 1905.
Grand Slam înseamnă Mare Lovitură. Pe românește, în loc de Grand Slam, spunem și scriem Mare Șlem.
Eu cred că Simona Halep a dat de mult timp Marea Lovitură fiindcă nu numai că a fost numărul 1 mondial, dar și a câștigat din tenis peste 22 de milioane de dolari.
(rubrică difuzată în 5 februarie 2018)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.
(Foto: pixabay.com)