? Despre concediu și concedieri
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 24 ianuarie 2017, 08:00
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47.
(rubrică difuzată în 11 ianuraie 2017)
În timp ce vacanța de iarnă continuă pentru elevi și unii studenți din cauza gerului, persoanele mature și angajate în câmpul muncii, cum se spune, au revenit la serviciu. Ați reținut, așadar, că forma corectă este „serviciu” și nu „servici”. Și, fiindcă tot veni vorba despre elevi și studenți, pe de-o parte, și angajați, pe de altă parte, corect ar fi să spunem că primii au vacanță, iar angajații au concediu.
Concediu, iată un cuvânt cu o istorie interesantă.
Ca fenomen ale dreptului muncii, concediul a apărut nu mai devreme de secolul al XIX-lea, fiind legat de clasa funcționarilor și a muncitorilor. După cum probabil ați dedus deja, nici sclavii, nici țăranii Evului Mediu nu au prea avut concedii sau vacanțe. Singurul lor „concediu” erau zilele de duminică și sărbătorile.
În lumea aristocrației, atunci când cineva superior ca rang voia să termine întrevederea, te concedia, adică îți dădea voie să te retragi, să pleci. De acolo a venit și sensul pe care îl știm astăzi: a-și lua concediu înseamnă „a primi autorizația de a pleca”.
Verbul „a concedia” s-a păstrat și în lumea de azi, dar mai are un cu totul alt tâlc atunci când ești concediat de la o firmă sau de la o instituție.
În fine, vă mai semnalez un sens ciudat: în limba română a veacului al XIX-lea, cuvântul „concediu” desemna actul prin care un chiriaș sau un proprietar declara încetarea șederii într-o locuință.
Și nu uitați: de luni, nu ați revenit la servici, ci la „serviciu”!
