Despre sindromul impostorului în rubrica ”Recomandarea psihologului”, marți, la Radio Timișoara
Roxana ne-a scris zilele trecute, deoarece dorește să afle mai multe informații despre sindromul impostorului și cum se manifestă acesta în mediul profesional.
Articol de Dana Florea, 4 aprilie 2023, 09:57
Persoanele care suferă de sindromul impostorului își pun la îndoială abilitățile, nu au încredere în ceea ce fac la locul de muncă și cred că au avut succes datorită norocului. La job vom manifesta următoarele comportamente dacă suferim de sindromul impostorului: nu suntem mulțumiți de modul în care am realizat sarcinile și ne gândim că am fi putut să le facem mai bine chiar dacă șeful și colegii ne apreciază eforturile. Atunci când primim complimente ne este greu să le acceptăm și spunem că noi nu am avut nicio contribuție, ci mai degrabă a intervenit norocul. Persoanele vor ajunge să muncească peste program, fiindcă au în spate teama de eșec și există riscul să ajungă la epuizare profesională. De multe ori ne comparăm cu alți colegi și credem că ei se descurcă mai bine decât noi, iar acest lucru va avea consecințe negative asupra noastră pe termen lung. Un prim pas pentru a face o schimbare este să acceptăm că avem sindromul impostorului și putem să discutăm cu un psihoterapeut despre aspectele care ne macină la locul de muncă. Atunci când discutăm cu un specialist vom primi suport, înțelegere și empatie pentru dificultățile noastre și se pot găsi strategii de intervenție pentru diminuarea frecvenței gândurilor negative. În momentele când suntem critici cu noi e recomandat să discutăm și cu persoanele de încredere din anturaj și să le spunem cum ne simțim. Dacă facem acest lucru vom vedea că și apropiații trec prin aceleași dificultăți sau prin situații similare și împreună putem găsi soluții la problemele noastre.
Vă dorim o săptămână liniștită.
Psiholog Ioana Eva Cădariu:
(Foto: pixabay.com)