Sarcini de îndeplinit pentru un divorț sănătos, în rubrica ”Recomandarea psihologului”, marți, la Radio Timișoara
În rubrica de astăzi vom discuta despre trei sarcini pe care le putem îndeplini pentru un divorț sănătos.
Articol de Dana Florea, 20 septembrie 2022, 10:42 / actualizat: 23 septembrie 2022, 13:48
Prima etapă este resemnarea și în acest pas este nevoie să renunțăm la atașamentul pe care l-am avut față de fostul partener. Acest proces poate fi unul foarte dureros, deoarece încă mai avem sentimente contradictorii pentru persoana respectivă. Putem avea zile în care să ne gândim la amintirile frumoase din fosta căsnicie, dar pot să apară și emoții precum furie, tristețe, dezamăgire. Dacă sunt implicați și copiii în acest proces e important de menționat că și ei au nevoie de timp pentru a integra experiența divorțului. Ei trebuie ajutați să înțeleagă că părinții îi vor sprijini și că nu îi vor abandona, chiar dacă nu mai locuiesc în aceeași casă.
A doua etapă care poate fi de ajutor în procesul de separare este dezvoltarea de noi relații sociale. După un divorț multe persoane renunță la vechile prietenii, deoarece pot să le amintească de trecut sau cunoștințele aleg să continue comunicarea doar cu unul dintre parteneri. E posibil ca de-a lungul căsniciei multe persoane să fi renunțat la a mai ieși în oraș cu prietenii din cauza responsabilităților, iar asta poate să ducă la acutizarea sentimentului de singurătate după un divorț. E recomandat să ne acordăm timp înainte de a începe o nouă relație romantică, deoarece avem tendința să credem că problemele noastre vor dispărea dacă vine în viața noastră o nouă persoană. De fapt, noi încercăm să fugim de emoțiile noastre și presupunem că vom fi mai fericiți dacă atenția noastră se focusează pe relația prezentă. Acordați-vă cel puțin un an pentru a vedea ce vă doriți de la propria persoană, realizați activități cu prietenii care au rămas alături de dvs și căutați sprijin atunci când simțiți că vă este greu și aveți nevoie să vorbiți cu cineva de încredere.
A treia sarcină pe care trebuie să o îndeplinim pentru a avea parte de un divorț sănătos este să ne redefinim rolurile parentale. E nevoie ca părinții să își împartă timpul și responsabilitățile în creșterea copiilor și să respecte nevoia celor mici de a fi cu celălalt părinte.
Psiholog Ioana Eva Cădariu: