Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Destinaţia zilei: Comana, sălbatica perlă a Munteniei

La Comana totul este altfel…și oamenii și locurile…
Aici fiecare dintre noi găsește orice are nevoie.
Natura, spiritualitatea și civilizația care nu distruge ci îmbogățește…toate vă așteaptă la Comana…

Destinaţia zilei: Comana, sălbatica perlă a Munteniei

Articol de Dana Florea, 27 octombrie 2014, 20:17 / actualizat: 17 iulie 2015, 10:43

Gândiți-vă o clipă…Balta Comana este a treia zonă umedă a României după Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei și a doua ca biodiversitate după Delta Dunării, deși o despart doar 30 de kilometri de București…o aruncătură de băț, ce mai…
Putem cere mai mult de la natură decât ne oferă deja?
Rar ți-e dat să găsești o asemenea bogăție, o splendoare întinsă pe, atenție, 25 de mii de hectare!

La Comana găsești unele dintre ultimele rămășițe ale vechilor Codrii ai Vlasiei, care pe vremuri se întindeau de la Târgoviste pâna la Dunăre, cu mândri stejari seculari, adevărate punți peste veacuri.

Doar aici găsești Rezervația de Bujor Românesc, cel ce are petalele mai roșii și mai puține la număr decât bujorul de grădină.
Atât de mult îl prețuiesc localnicii încât organizează în fiecare an în luna mai „Sarbatoarea Bujorului” și nu oricum, ci în pădure, la Padina Tătarului…

Și minunile naturii nu se opresc aici…
În Comana găsești Rezervația de Ghimpe…da, ați citit bine…există o rezervație a Ghimpelui (Ruscus Aculeatus)…
Există și o legendă care spune că această plantă a apărut după ce Vlad Țepeș a fost ucis în apropiere, pe drumul ce leagă Bucureștiul de Giurgiu.
Ghimpele se dezvoltă sub copacii din pădure, de aceea trebuie să căutați cu atenție la baza arborilor dar credem că o să vă placă să vă petreceți câteva ceasuri hoinărind prin crâng.

Să vă povestim și despre cele peste 150 de specii de păsări și pești care și-au găsit la Comana habitatul perfect în care să se salveze din fața „civilizației” omului?
Două dintre speciile de pești, Țigănușul și Cleanul de Comana, se mai găsesc doar aici.
Foarte multe dintre speciile de floră și faună de la Comana au fost identificate în ultima perioadă, acestea regăsindu-se dealtfel și în Lista Roșie Europeană, fiind în pragul dispariției în alte zone din România.

În drumul vostru treceți și pe la Mănăstirea ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, singura mânăstire fortificată cu ziduri și turnuri de apărare dintre București și Dunăre, a cărei istorie ne este prezentată de Părintele Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana:

Țepeș a realizat importanța strategică pe care o putea avea o mânăstire-cetate, punct fortificat de credința și statalitate creștină, aici, la granița luptei dintre musulmani și creștini.

Locul a fost ales tocmai datorită faptului că odinioară Comana era de fapt insulă, în mijlocul mlaștinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, ușor de incendiat la vreme de primejdie.
Râul Câlniștea, care curge în partea de răsărit a satului Comana întâlneste în cale balta Comanei pe care o străbate și din care se desprinde exact în fața mănăstirii.
În dreptul satului Comana, apa desface un braț care ocolește ostrovul și se reântoarce apoi la vechea matcă.
Era amplasarea ideală pentru controlul drumului dintre București și Giurgiu.

Nici până în ziua de astăzi Vlad Țepeș nu a dispărut din memoria colectivă a celor din Comana…
Pentru Părintele Mihail Muscariu, Vlad a rămas Voievodul Dreptății:

Când ajungi la Comana pare să ți se rezolve și unul dintre marile mistere ale istoriei românilor…
Nimeni nu știe cu siguranță unde a fost înmormântat Vlad Țepeș însă legendele locale, cum că aici s-ar odihni cruntul conducător român, sunt întărite de o serie de descoperiri arheologice realizate în anii ’70.
Mai multe explicații primim de la starețul Mănăstirii Comana:

Vizitatorului nu-i ajunge o zi pentru a vizita totul.
De la mănăstirea fortificată, cu fabuloasa ei poveste, până la sălbatica rezervație naturală, de la Fântâna lui Vlad (denumită de localnici Izvorul cu Nuc) până la Parcul de aventură Comana care cuprinde până și o tiroliana care traversează un lac, totul este fabulos!

Comana este cu adevărat fabuloasă…

Ulpia Traiana Sarmizegetusa
EU aleg România vineri, 7 septembrie 2018, 08:40

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Numele capitalei provinciei romane Dacia pare a rezuma istoria următorilor 200 ani ai acestui teritoriu: un oraş nou, întemeiat de cuceritorul...

Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Murus dacicus
EU aleg România miercuri, 5 septembrie 2018, 10:20

Murus dacicus

Columna lui Traian, acest monument ridicat la Roma pentru a marca triumful împăratului roman în războaiele cu dacii, dar în egală măsură şi...

Murus dacicus
? 20 – Voltaj
EU aleg România luni, 20 noiembrie 2017, 12:12

? 20 – Voltaj

Voltaj este o formaţie înfiinţată la Bucureşti în 1982, de muzicieni plecaţi de la Iris, inclusiv de Cristi Minculescu. Grupul a avut mai...

? 20 – Voltaj
? Andrii Popa – Phoenix
EU aleg România marți, 17 octombrie 2017, 06:42

? Andrii Popa – Phoenix

Phoenix este un nume celebru gravat în inimile iubitorilor rock-ului românesc. În iulie 1971, directivele lui Nicolae Ceauşescu privind creaţia...

? Andrii Popa – Phoenix
EU aleg România miercuri, 11 octombrie 2017, 09:27

? Vinovaţii fără vină – Pasărea Colibri

La sfârşitul anilor ’90, piesa Vinovaţii fără vină, compusă de Dorin Liviu Zaharia, a devenit unul dintre cele mai fredonate cântece în...

? Vinovaţii fără vină – Pasărea Colibri
EU aleg România vineri, 6 octombrie 2017, 11:09

? Eşarfă în dar – Mircea Baniciu

Mircea Baniciu continuă să-i încânte pe iubitorii folk-rock-ului românesc prin unicitatea timbrului vocal, dar şi prin frumuseţea...

? Eşarfă în dar – Mircea Baniciu
EU aleg România marți, 26 septembrie 2017, 07:55

? Dacă ploaia s-ar opri – Cargo

Grupul Cargo a fost înfiinţat în 1985 la Timişoara. În acei ani ‘80, au fost multe schimbări de componenţă, primul disc – un single cu 2...

? Dacă ploaia s-ar opri – Cargo
EU aleg România sâmbătă, 30 iulie 2016, 07:27

? Ion Moina, primul sprinter de mare calibru al României!

De-a lungul carierei sale, Ion Moina a participat la peste 70 de concursuri internaţionale, a fost de 27 de ori campion al României şi a stabilit...

? Ion Moina, primul sprinter de mare calibru al României!