Natalia Andrei – o atletă cu un palmares impresionant
Atletismul românesc se confruntă în prezent cu o secetă acută de rezultate, aşa că e greu de imaginat, mai ales pentru un tânăr, că au fost vremuri când atleţii români erau adversari redutabili pentru marile naţiuni sportive ale lumii.
Articol de Dana Florea, 27 aprilie 2016, 07:54
Un exemplu în acest sens îl reprezintă Natalia Andrei, care a strâns în cariera sa excepţională o remarcabilă colecţie de medalii, obţinute la cele mai importante competiţii internaţionale. Cele mai importante performanţe ale fostei campioane şi antrenoare originare din Căpreni, judeţul Gorj, sunt: de cinci ori recordmană mondială în probele de 1.500 m, 2.000 m şi o milă, campioană mondială în probele de 1.500 m, 3.000 m şi cros, vicecampioană mondială în aceleaşi probe, dublă campioană europeană la 1.500 m, de patru ori vicecampioană europeană la 1.500 m şi 3.000 m, multiplă campioană naţională şi balcanică, participând şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 1972 (la Munchen), unde s-a clasat a 11-a, şi în 1980 (la Moscova), unde a obţinut locul 9. La 27 ianuarie 1979, la Auckland, în Noua Zeelandă, Natalia Andrei corecta pentru a doua oară recordul mondial pe distanţa de o milă, cu 4:22.09 minute, un moment glorios de care atleta îşi aminteşte şi acum cu bucurie şi mândrie.
Palmaresul Nataliei Andrei este impresionant. În prodigioasa ei carieră, atleta a cucerit trei titluri mondiale, două de vicecampioană mondială, a fost dublă campioană europeană şi de patru ori vicecampioană europeană, a câştigat 18 medalii la campionatele balcanice şi 42 de distincţii la nivel naţional.