Start la o nouă ediție a Festivalului Național de Creație și Interpretare “Mamaia Copiilor”
Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național de Creație și Interpretare “Mamaia Copiilor” 2018 se află la start. Concursul este organizat de Asociația Culturală “Mamaia Copiilor”, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Constanța, Radio România Regional, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța.
Articol de Radio Timișoara, 12 aprilie 2018, 18:49
Toți cei care doresc să participe, se pot înscrie online.
La Secţiunea de Interpretare soliști individuali se pot prezenta copii cu vârste cuprinse între 4 și 17 , la cele cinci grupe de concurs, după cum urmează : 4-6 ani; 7-9 ani ; 10-12 ani; 13-15 ani ; 16-17 ani.
La preselecţia zonală, concurenţii individuali vor prezintă două melodii de muzică uşoară românească pe suport CD audio: o melodie la alegere interpretată integral și a doua, numai strofa și refren.
ETAPA ZONALĂ DE PRESELECŢIE pentru Secţiunea de Interpretare.
DATA | Localitatea | Locul de desfăşurare | Adresa |
J 12 aprilie / ora 12.00 | TG. MURES | Sediul Radio Tg. Mures | Bul 1 Decembrie 1918 nr. 109 |
V 13 aprilie / ora 11.00 | CLUJ | Sediul Radio Cluj-TVR | Str Donath nr. 160 |
S. 14 aprilie / ora 12.00 | TIMISOARA | Sediul TVR | Str. Pestalozzi nr. 14 A |
D 15 aprilie / ora 11.00 | CRAIOVA | Sediul TVR | Calea Unirii nr: 62 |
V 20 aprilie / ora 11.00 | BARLAD | Teatrul ”Victor Ion Popa” | Str. Vasile Parvan |
S 21 aprilie / ora 11.00 | IASI | Sediul Radio Iasi | Str. Lascar Catargi nr. 44 |
V 27 aprilie / ora 11.00 | BUCURESTI | Palatul Național al Copiilor | Bulevardul Tineretului 8-10 |
S 28 aprilie/ ora 11.00 | BUCURESTI | Palatul Național al Copiilor | |
D 29 aprilie ora 11.00 | CONSTANTA | Casa de Cultura a Sindicatelor | Bul. Alex. Lapusneanu Nr. 1 |
Cei ce doresc sa participe la etapa zonală de preselecţie, se pot prezenta la oricare centru zonal, indiferent de localitatea în care domiciliază.
Modalitatea înscrierii:
Se depun pentru înscriere la această secțiune fișa de înscriere, negativele pieselor și dovada plății taxei în copie. Înscrierile pentru acestă etapă se pot face la sediul din Constanța pana la data de 10 aprilie ori la sediile anunțate mai sus până în ziua concursului. Taxele se vor achita numai în contul nostru prin bancă.
Sectiunea interpretare SHOW
Selectia pentru Sectiunea SHOW se va face pe baza DVD-urilor transmise de concurenti. DVD-ul trebuie sa contina momentul artistic de muzica ușoară-pop romaneasca propus de concurent pentru finala mare. Micul spectacol poate fi sustinut de unul(1) pana la 12 interpreti (sau in orice combinatie solist/solisti – dansatori, cu conditia ca numarul maxim de copii interpreti pe scena sa fie 12). Juriul va alege cele mai bune 14 propuneri de show. Cei ce participa la aceasta sectiune pot sa depuna materialele video (DVD), formularul de inscriere, textul si dovada platii taxei, intr-un plic sigilat la centrele zonale de selectie Nationala ori prin posta la adresa: CASA DE CULTURA A SINDICATELOR – Constanta Bul ALEXANDRU LAPUSNEANU Nr. 1, pana la data de 12 MAI 2018 – data postei, cu specificatia: SHOW.
Festivalul pune la dispozitia concurentilor toata logistica necesara si sceno-tehnica, in conformitate cu cererile formulate de concurenti dar în limita posibilităților tehnice .
Secţiunea de Creaţie
Pentru Sectiunea de Creatie se prezintă melodii în primă audiţie cu o durată maximă de 3 minute / 3.min.30′ in conformitate cu regulamentul, realizate de creatori profesionişti sau amatori.
Juriul de specialitate, care se va întruni în ziua de 14 MAI 2018, va promova pentru etapa finală 28 melodii, cate 7 pentru fiecare categorie de vârsta : PRESCOLARI , SCOLARI, ADOLESCENTI și TINERET.
Modalitatea depunerii lucrărilor pentru Concursul de Creaţie:
Intr-un plic mare închis, pe care in loc de numele expeditorului se trece un motto si grupa de varsta pentru care este trimisa lucrarea (prescolari / scolari / adolescenți / tineret) se trimite lucrarea respectivă înregistrată în format audio – pe un CD, textul dactilografiat (tiparit la imprimanta), partitura realizată pe calculator (linia melodică cu cifraj si text).
Copia după chitanţa de depunere a taxei de participare se pune într-un plic mai mic sigilat, cu specificarea numelor realizatorilor, adreselor şi numerelor de telefon ale compozitorului şi autorului de text. Acest plic mai mic se introduce in plicul mare. Atât pe CD, pe partitură, pe text, cât şi pe plicul cu numele autorilor se specifică doar Motto-ul lucrării.
Lucrările se pot depune şi la Secretariatele etapei zonale de preselecţie, ori selectie Nationala (in centrele şi în zilele specificate mai sus) unde se pot achita în numerar şi taxele de participare, sau pot fi expediate pe adresa : FESTIVALUL MAMAIA COPIILOR
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR – Constanta Bul ALEXANDRU LAPUSNEANU Nr. 1, pana la data de 12 MAI 2018 – data postei, cu specificatia: Creație și grupa de vârsta.
Taxele si toate detaliile legate de desfasurarea etapelor se vor afisa pe site-ul nostru www.mamaiacopiilor.ro la rubrica INFORMATII UTILE, FORMULARE.
FESTIVALUL SE VA DESFASURA IN PERIOADA 7-14 iulie 2018
Transmisia in direct de catre TVR2 a concursului va avea loc in intervalul 10-14- iulie.
Informaţii suplimentare, zilnic între orele 9 si16, la Secretariatul Festivalului ; Tel. 0723270960.