Dana Gruescu deschide seria invitaţilor din acest an la “Din suflet pentru tine”
Tânăra solistă din Lugoj va deveni mămică la sfârşitul lunii. Mâine, 11 ianuarie, poposeşte în studio şi vă vom prezenta o selecţie de pe albumul ei „Vreau să trăiesc orice-ar fi”.
Articol de Daniela Bacila, 10 ianuarie 2017, 11:04
Dana Gruescu s-a născut la Făget, la 19 noiembrie 1989. A copilărit la Mănăştiur împreună cu cele două surori şi cei doi fraţi. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în sat, iar pentru liceu se îndreaptă spre Timişoara alegând Liceul Pedagogic „Carmen Silva”. A urmat apoi Facultatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, secţia Ingineria Mediului.
Dragostea pentru cântecul popular a simţit-o încă din copilărie, la serbările şcolare arătându-se deosebit de intersată să fie pe scenă. În anii de liceu l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soţ – instrumentistul lugojean Titel Brestovicean. Viaţa artistică se împleteşte cu cea familială iar rezultatele nu se lasă aşteptate.
Dana Gruescu a urmat cursuri de canto popular la Lugoj la clasa profesoarei Claudia Gâlea, apoi cursurile Școlii Populare de Arte din Timișoara, cu profesoara Carmen Popovici Dumbravă. Vacanțele le petrecea alături de fratii ei în satul bunicilor, Pădurani, la vreo 6 kilometri de Mănăştur, de care este foarte atașată și acest lucru a dus la crearea cântecului “Satul meu, taica și buna”. A fost primul cântec pe care ni le-a adus la Radio profesorul Marius Cîrnu. La îndemnul lui, a participat la diferite concursuri de interpretare între care: Festivalul ”Corabia de Aur” din Corabia în anul 2009, unde a obţinut locul I; Topul Mărțișorului dinTimișoara – Marele Premiu; Festivalul Național de folclor ”Floarea Dorului” din Hunedoara, în 2009 – premiul al III-lea; Festivalul ”La curțile dorului”de la Făget în 2010 -premiul al III-lea; Festivalul “Aurelia Fătu – Răduțiu” de la Bocșa în 2010 – premiul I; Festivalul “Mariana Drăghicescu” de la Timișoara – premiul al III-lea.
Albumul de debut al interpretei Dana Gruescu, alături de soțul ei Titel Brestovicean, este intitulat “Când norocu-și schimbă pasul”. A fost realizat în anul 2012 cu participarea profesorului Sebastian Roşca, dirijorul Ansamblului profesionist “Banatul” din Timişoara. O mai întâlnim pe alte albume cu selecţii, abordând şi cântecul de peterecere. Cu al doilea album se orientează să cuprindă un public larg. Noi ne vom opri doar la cântecele populare, mâine, după ştirile de la ora 9:00, pe AM 630 kHz sau pe www.radiotimisoara.ro
Daniela Băcilă