? Numai atacanții îi pot ri-di-cu-la-ri-za pe fundași!
Articol de Dana Florea, 27 octombrie 2017, 09:00
Jurnalismul sportiv este, cum știți, arena în care se dau în stambă cele mai multe gafe de limbă. Iar asta nu neapărat doar din pricina cronicarilor, ci și pentru că invitații jurnaliștilor sunt sportivi a căror pregătire lingvistică lasă mult de dorit. Iar aici mă opresc pentru două nuanțări importante. Prima se referă la faptul că unii jurnaliști sportivi au fost, sunt rafinați scriitori și oameni de cultură, iar primele nume care îmi vin în minte sunt cele al regretatului Ioan Chirilă și al neobositului Radu Paraschivescu, ale cărui pastile de limbă la DIGI TV sunt și un regal cultural. A doua nuanțare se referă la faptul că, de pildă, românii nu l-au iubit pe Hagi pentru exprimarea lui, ci pentru talentul lui de a rescrie… sintaxa mingii în teren.
Cu totul altfel stau lucrurile însă cu jurnaliștii. Care nu au nicio scuză pentru faulturile pe care le cauzează limbii române. Cum a fost și următoarea propoziție auzită la DIGI TV: „Pătruns în careu, atacantul l-a ridicularizat pe fundaș”.
Sigur, autorul comentariului voia să spună că atacantul l-a ridiculizat. Verbul a ridiculariza pur și simplu nu există. Cât despre verbul a ridiculiza, îl traducem prin „a face lumea să râdă de cineva”, „a face să pară ridicol”. Ei bine, exact în clipa asta îmi dau seama că numeroși vorbitori spun ridicul în loc de ridicol. Și, etimologic nu greșesc fiindcă verbul a ridiculiza este un neologism francez venit din latinescul ridiculus, ce înseamnă: „glumeț”, „amuzant”, „de râs”. De ce totuși DOOM-ul ne îndeamnă să spunem și să să scriem ridicol, și nu ridicul? Probabil fiindcă adjectival ridicol vine din limba italiană.
(rubrica difuzata în 25 octombrie 2017)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 si 15,47. Le puteți gasi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Pute?i asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
(Foto: pixabay.com)