? Timișoara, încă oraș turcesc?
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 25 iulie 2016, 08:51
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 21 iulie 2016)
Cred că toți timișorenii știu că, în toamna acestui an vom sărbători 300 de ani de când Timișoara a fost eliberată de sub turci de către armatele lui Eugeniu de Savoya. În ciuda acestei evidente realități istorice, îndrăznesc să spun că Timișoara este singurul oraș de pe actualul teritoriu al Românei ce păstrează încă vie memoria stăpânirii turcești.
Da, ați auzit bine. Și spun asta fiindcă nu știu niciun oraș al României de astăzi care să fi păstrat numele turcesc al unui cartier de-al său. Nu știu dacă ați ghicit, așa că vă spun imediat: Mehala. În turcă, „mehalla” înseamnă cartier, suburbie.
Și, fiindcă tot am pronunțat numele cartierului, nu îi voi dezamăgi pe măhălenți și, pentru câteva repere ale Mehalei, voi da cuvântul unui excepțional istoric al Timișoarei, regretatul Florin Medeleț. Citez din cartea sa, „Timișoara. Povestea orașelor sale” :
„Dintre toate comunităţile ce s-au născut ca sateliţi ai Timişoarei, cea mai autarhică şi cea mai rurală – până după 1960 – este Mehala. Satul Mehala (suburbie în limba turcă) s-a format nu mult după 1716, prin mutarea românilor şi sârbilor din Palanca Mare a Cetăţii. În istoria sa, multă vreme satul a fost considerat o proprietate a oraşului din apropiere, dar de la 1830, după un proces îndelungat, întins pe 50 de ani, parlamentul ungar de la Bratislava a hotărât să-l declare comună de sine stătătoare şi să-l scoată la licitaţie. Nu s-a încumetat nimeni să cumpere acest sat în care interesele puternicului oraş erau evidente. După tratative de un deceniu, în 1910, locuitorii Mehalei au obţinut statutul de cetăţeni ai Timişoarei […].”
Sigur, forma de plural a substantivului „mahala” vine de la sine: „mahalale”. Dar nu pot să nu amintesc aici un vers superb al unei poezii de Bacovia : „Prin măhălăli mai neagră noaptea pare…”
