Ascultă Radio România Timișoara Live • 

? Cu periuța encomiastică: osanale și panegirice

 

? Cu periuța encomiastică: osanale și panegirice

Articol de Dana Florea, 25 aprilie 2018, 09:19

 

Oamenilor cu bun-simț nu prea le plac laudele. Sau, dacă nu le displac, atunci eu sper să fie vorba despre laude sincere, dar, mai ales, moderate. Da, moderația și credibilitatea merg mână-n mână și îi recunoști pe cei lingușitori atunci când te laudă exagerat. Evident, toți aducem laude mai mult sau mai puțin sincere și am să vă semnalez un sinonim mai puțin conștientizat pentru cuvântul laudă: „compliment”. Dicționarul definește complimentul drept un cuvânt de laudă, de măgulire a cuiva.

Înțelepciunea populară spune că e bine să ne ferim de lingușitori fiindcă ei nu numai că vor să ne câștige încerederea, dar și ascund diverse lucruri pe care le vom înțelege atunci când nu mai au niciun interes să ne laude. Înainte de 1989, lingușeala era un fenomen național și se numea „cultul personalității”. Ați ghicit, cultul personalității era dedicat cuplului din fruntea României, Nicolae și Elena Ceaușescu. Cultul lui Nicolae Ceaușescu a fost „opera” lui Adrian Păunescu și a lui Dumitru Popescu, ultimul poreclit și „Dumnezeu”. Cei doi au organizat nu doar dezmățul encomiastic, ci și transformarea lui Ceaușescu într-un personaj cu valențe mitologice. Scriitori fără nicio rușine au scris sau au spus că un om asemenea lui Ceaușescu se naște o dată la 500 de ani, că epoca Ceaușescu este asemenea celei mai frumoase perioade a Greciei antice, secolul lui Pericle. Asemenea laude se numesc osanale. Creștinii știu că că „osana” este un cuvânt  din limbajul bisericesc și înseamnă „laudă, slavă, mărire”. La plural, „osanale” a dobândit un sens depreciativ, însemnând, asemenea cuvântului „encomiastic”, „laude exagerate”. Și mai adaug un cuvânt cu exact același sens: panegiric!

(rubrică difuzată în 16 aprilie 2018)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

(Foto:pixabay.com)

 

dictionar
Să vorbim corect vineri, 7 februarie 2025, 13:04

AUDIO / Despre degradarea semantică

Una dintre constatările evidente, atunci când vine vorba despre limbă este că ea se simplifică, ba chiar o ia în direcții neașteptate....

AUDIO / Despre degradarea semantică
AUDIO / Unirea mică și România
Să vorbim corect miercuri, 5 februarie 2025, 12:27

AUDIO / Unirea mică și România

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate la Radio Timișoara de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.50 și...

AUDIO / Unirea mică și România
AUDIO / Cu augurii, la inaugurare
Să vorbim corect vineri, 31 ianuarie 2025, 10:47

AUDIO / Cu augurii, la inaugurare

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate la Radio Timișoara de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.50 și...

AUDIO / Cu augurii, la inaugurare
AUDIO / Învestire sau inaugurare?
Să vorbim corect joi, 30 ianuarie 2025, 15:02

AUDIO / Învestire sau inaugurare?

  (rubrică difuzată în 21 ianuarie 2025) Ieri, Statele Unite ale Americii au consemnat una dintre cele mai speciale zile ale istoriei lor...

AUDIO / Învestire sau inaugurare?
Să vorbim corect vineri, 31 martie 2023, 11:38

AUDIO / Trasul din maimuță al omului nu e chiar ideea lui Darwin

Ipoteza că omul s-ar trage din maimuță îi aparține naturalistul francez Jean Baptiste Lamarck (1744-1829). Darwin s-a raliat numai acestei...

AUDIO / Trasul din maimuță al omului nu e chiar ideea lui Darwin
Să vorbim corect luni, 30 ianuarie 2023, 11:52

AUDIO / Cu piciorul la măsurat. Ăla din football

    (rubrică difuzată în 13 decembrie 2022) Nu știu cât de pasionat ați urmărit Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, dar sunt...

AUDIO / Cu piciorul la măsurat. Ăla din football
Să vorbim corect miercuri, 25 ianuarie 2023, 10:06

AUDIO / Cuvintele anului 2022 miros și a gaz

Dicționarul Merriam-Webster, în schimb, consideră că „gaslighting” a fi cuvântul anului...

AUDIO / Cuvintele anului 2022 miros și a gaz
Să vorbim corect luni, 23 ianuarie 2023, 11:07

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!

    Nu am mai vorbit de mult, de la microfonul acestei rubrici, despre ceea ce s-a întâmplat în Banat în decembrie 1918. Profit că...

AUDIO / Ce să vezi: „șvabii” noștri din Banat vin și din Austria!