? Hibristofilia, o iubire criminală
Articol de Dana Florea, 2 ianuarie 2018, 07:00
Acum câteva seri am văzut un film polițist cu o intrigă foarte interesantă pe care o voi relata succinct. O tânără, îmbrăcată în rochie de mireasă, este găsită grav rănită în apartamentul ei. Femeia este spitalizată, iar detectivii descoperă imediat că persoana cu care trebuia să se căsătorească a ispășit o pedeapsă de 12 ani pentru omor: și-a ucis logodnica exact la fel, în preajma nunții. Evident, suspectul e cât pe-aci să fie arestat, dar norocul lui e o femeie detectiv căreia nu îi vine să creadă că omul e atât de idiot încât să facă două crime la indigo. (Fac o paranteză și vă semnalez că forma de feminin, detectivă, nu există!) Omul legii, femeia legii adică, merge pe fir și descoperă că fostul ucigaș a corespondat în timpul detenției cu o jună care s-a îndrăgostit de el până peste urechi prin corespondență. Ei, exact în momentul acesta ați și spus, în gând, că povestea asta e cusută cu ață albă. Cum să te îndrăgostești de un om, așa, fără să îl cunoști?! Și, mai ales, cum să te îndrăgosteșți de un criminal?
Ei bine, această aberație psihologică există și se numește „hibristofilie” și definește atracția erotică patologică pentru criminali odioși. Hibristofilia este o deviație mai prezentă în rândul femeilor decât în rândul bărbaților. Ceea ce și explică numărul mare de femei care le trimit condamnaților pentru crimă scrisori fără să îi cunoască.
Ați reținut, deviația se numește hibristofilie. Sau, cu o referință tot cinematografică, se mai numește și „sindromul Bonnie și Clyde”, după numele celebrilor bandiți amorezi.
(rubrică difuzată în 22 decembrie 2017)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
366 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regăsesc și în volumul ”Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.