? Minutul e mai mărunt decât bănuiți

Articol de Dana Florea, 9 noiembrie 2016, 10:10

 

Unul dintre ascultărorii mei cel mai fideli îmi reproșează că rubrica despre limba română este prea scurtă fiindcă nu durează mai mult de două minute. Nu știu dacă am mai explicat de ce o astfel de rubrică este atât de scurtă, dar o mai fac o dată.

În primul rând, specificul mesajelor audio-vizualule constă în lapidaritatea lor. Cu cât mesajul este mai lung, cu atât atenția celor care se uită sau te ascultă scade. Mai ales în ceea ce privește o asemenea temă. Dacă televiziunea are și avantajul că informația vorbită poate fi dublată de texte scurte, la radio, din păcate, e cam greu, de fapt imposibil. Așa că jurnalistul trebuie să își adapteze stilul la mediul radiofonic. Așadar, aleg să folosesc propoziții sau frazele scurte. Aleg o topică simplă, iar, în frază, sunt atent ca propozițiile secundare să urmeze după cele principale, nu invers. Nu în ultimul rând, spre deosebire de jurnalismul scris, aleg să fiu redundant. Adică, de pildă, să spun de fiecare dată despre cine sau ce este vorba și să nu cred că se subînțelege. Într-un ziar, de exemplu, scrii „redundanța este un fenomen neplăcut, dar nu trebuie să o considerăm neapărat o stângăcie”. La radio, în schimb, spui „redundanța este un fenomen neplăcut, dar nu trebuie să  considerăm redundanța o stângăcie”. Ați observat, am repetat cuvântul „redundanță” ca să înțelegem clar despre ce este vorba. Dar nu vreau să vă toc mărunt cu asemenea lucruri fiindcă, de fapt, voiam să vă semnalez o potrivire frumoasă. Cuvintele „minut” și „mărunt” au aceeași origine: în limba latină, minut, însemna „mărunt”, adică o parte măruntă a timpului. Limba română a moștenit din limba latină cuvântul „mărunt” și, târziu, a împrumutat cuvântul „minuto” din limba italiană, franceză, germană sau char rusă. Lingviștii nu sunt siguri.