? „Ștrangulatul” este de neconceput!
Articol de Dana Florea, 2 martie 2017, 07:00
Ieri am vorbit despre cuvântul „ștat/ștate” în expresile „ștat de plată” sau „cu vechi ștate” și am atras atenția asupra faptului că sunt formule învechite, așadar de evitat. Cu această ocazie, am mai bifat un cuvât ce a suferit o transformare a consoanei „s” în „ș”: „a ștrangula”.
E foarte ușor de ghicit că, atunci când auzim la Radio Timișoara că un domn de la circulație ne spune citez „de dimineață, circulația este ștrangulată pe tronsonul Caransebeș-Lugoj”, vorbitorul a înghesuit, inconștient, în cuvântul „strangulată” cuvântul „ștreang”. (Bănățenii sper că au observat accentuarea toponimului Lugoj, cu accentul pe a doua silabă!)
Dar să mergem la DEX:
„STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc.”
Verbul „a strangula” vine din limba latină, strangulare, unde se poate lesene deduce că este vorba despre acoperirea gurii, adică de o asfixiere. Ceea ce se potrivește cu sensurile cuvântului „ștreang”. Numai că verbul „a strangula” vine din latină, în vreme ce substantivul „ștreang” vine din germană. De la „ștreang”, avem u cuvânt neșteptat: „ștrengar”. Inițial, cuvântul „ștrengar” nu desemna ceea ce desemnează astăzi, adică un copil zburdalnic, ci un derbedeu, golan, haimana, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, vagabond, adică o persoană bună de spânzurat, de ștreang.
Așadar, corect este să scriem și să citim strangulat, și nu ștrangulat.
(rubrică difuzată în 24 februarie 2017)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. Le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
