? Trolling prin apele internetului
Articol de Dana Florea, 17 februarie 2017, 09:20 / actualizat: 20 februarie 2017, 10:53
Articol de Dana Florea, 17 februarie 2017, 09:20 / actualizat: 20 februarie 2017, 10:53
Nu-i așa că și voi v-ați certat cu destule persoane apropiate în ultima săptămână? Îmi cer iertare că sunt curios, dar eu m-am cam certat cu destul de multe persoane, mai ales pe Facebook. Certat e mult spus, fiindcă au fost mai mult polemici, insinuări ale unor cunoscuți din lista mea. Eu am fost la proteste și asta se vede din ceea ce scriu pe pagina mea de Facebook.
Nu mă sudui, adică înjur, fiindcă nu am poftă să ajung la lucruri de care, mai apoi, să îmi pară rău, așa că am citit cu amuzament toate opiniile unor preopinenți. Mă opresc o secundă și vă spun că „preopinent” nu înseamnă doar cineva care emite opinii înaintea cuiva, ci, prin extensie, preopinent înseamnă și adversar de opinii.
Așadar, am reușit să nu scot pe nimeni din lista mea de așa-ziși prieteni și nici să mă enerveze mesajele unor trolli. Cei mai juni ascultători știu foarte bine ce înseamnă „troll”, așa că, dacă se află pe recepție, se vor plicitisi în următorul minut. Cuvântul „troll” – scris cu un singur „l” sau cu doi „l” – face parte din vocabularul englezesc al utilizatorilor de internet. Cuvântul încă nu a pătruns în DOOM, dar este folosit la tot pasul de tineri. Informațiile pe care le-am preluat din Wikipedia: Troll-ul este un provocator fără cauză, o persoană care provoacă o discuție cu scopul de a isca sau recrea un conflict de idei. Termenul de troll provine din limba engleză de la trolling, adică o tehnică de pescuit ce implică întinderea unei momeli și plimbarea acesteia dintr-o barcă în mișcare.
(rubrică difuzată în 8 februarie 2017)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 şi 15,47. și le puteți găsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta rubrici mai vechi la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/