AUDIO / Cine vrea cu adevărat să întâmpine, cu toba să o facă!
Articol de Dana Florea, 26 martie 2019, 10:32
Copil fiind, am fost martorul unui ritual dispărut apoi din viața comunităților rurale din România: anunțarea publică a unei decizii a autorităților făcută de toboșarul satului. Nu prea îi mai țin minte vocea, dar sunetul bubuitor al tobei evident că mi-a rămas în memorie. Poate fiindcă timpanul meu a fost cel mai impresionat de sunetul ăla. Cei care știu puțină etimologie, știu că între timpan și instrumentul de percuție numit acum tobă există o evidentă legătură. Asta fiindcă anatomiștii de la finele Renașterii au numit timpanul așa după instrumentul de percuție al grecilor numit tympanon. Sorin Stati – în cartea lui atât de sitată de mine – scrie că tympoanon a fost preluat de slavi, iar din limba slavă noi am preluat o formă ușor modificată: tâmpină. Cuvântul tâmpină însă a dispărut din limba română fiind înlocuit cu un cuvânt maghiar, tobă. Tobă a devenit mult mai popular, dacă se poate spune așa, iar dovada cea mai clară este faptul că îl regăsim în tot soiul de expresii. Între acestea, „a bate toba”, „cu surle și tobe”, „tobă de carte” sau „a rămas cu praful de pe tobă”. Toată lumea știe că despre o persoană care nu e un model de discreție se spune că „bate toba”. Expresia cu păgubitul căruia nu i-a mai rămas nimic, adică ”praful de pe tobă” are o finețe aparte. Cât privește obiceiul de a întâmpina o persoană cu surle și tobe, Sorin Stati arată că taman în verbul „a întâmpina” mai putem observa „tâmpina”, adică „toba” nu a dispărut de tot din limba română. Asta fiindcă, atunci când o persoană importantă era întâmpinată cu fast, era bătută și tâmpina. Adică toba.
(rubricã difuzatã în 27 februarie 2019)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.