AUDIO / În propoziția „Am văzut pe Tudor Chirilă în concert” lipsește un „l”
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 1 aprilie 2016, 08:13
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 25 februarie 2015)
Un cunoscut mai vechi, prea puțin preocupat de limba română și de greșelile de exprimare, m-a întrebat acum câteva zile așa în legătură cu emisiunea pe care tocmai sper că o ascultați: „Ce vrei tu să le spui timișorenilor cu chestiile astea despre corectitudinea gramaticală? Crezi că îl poți convinge pe omul obișnuit că e important să știe gramatică?”
Încerc să îi răspund cunoștinței mele măcar în fugă. Nu năzuiesc să îi învăț pe ascultători limba română. Sper să le atrag atenția asupra unor greșeli frecvente și să fie mai atenți la felul în care ei, dar și cei din jurul lor, scriu și vorbesc. Încerc să fac asta fără a teoretiza ori fără a intra în detalii. Încerc să tratez o singură greșeală, cum, de altfel, fac și în emisiunea de astăzi. Când am să vă atrag atenția asupra unei reguli clare: complementul direct și complementul indirect se anticipează, adică apare înaintea complementului propriu-zis.
Reiau citatul din omul meu, fără anticiparea complementului: „Ce vrei tu să spui timișorenilor cu chestiile astea despre corectitudinea gramaticală? Crezi că poți convinge pe omul obișnuit că e important să știe gramatică?”
Ne dăm sema că ceva lipsește. Dar anticiparea e evidentă în exemple de felul: „L-am văzut pe Tudor Chirilă în concert”. Ați putea spune sau scrie „Am văzut pe Tudor Chirilă în concert”?
Evident că nu!
(Foto: pixabay.com)