AUDIO / Pământul pe care ne-am născut e o forță anteică
Articol de Dana Florea, 28 august 2020, 11:03
Fiecare vacanță școlară înseamnă, pentru mine, cel puțin un gând melancolic către copilăria petrecută în casa bunicilor mei din Comloșu Mare. Ceea ce îmi aduce în fața ochilor scăldatul în lacul lui Cumu, joaca în praful uliței cu copiii de-o seamă, pescuitul, ascunsul în cotarcă și pod, dusul la câmp cu cârceagul cu apă, făcutul de mături cu Tata Moș, ascultatul poveștilor din Biblie citite de Mama Bina. Dar și învățatul înjurăturilor în țigănește de la Tică a lu’ Preda, gustul florilor de băgrin și al dudelor, iar de sărbătorile de iarnă, colindatul prin nea. Da, ăsta era paradisul meu de atunci și cred că șansa noastră, a celor născuți la oraș, au fost bunicii de la sat, de la țară. Da, fiindcă acolo am fost mai aproape de pământ, de origini, de rădăcini.
Vechii greci au formulat minunat această idee a identității noastre care este pământul din care ne tragem prin povestea gigantului Anteu, o ființă de o forță extraordinară doar atunci când se afla în contact direct cu pământul. Da, pământul – care, în concepția grecilor era o ființă feminină pe nume Gheea – îl făcea invincibil, adică de neînvins pe Anteu. Fiindcă ea, Gheea, era mama lui. Astfel că, pentru a ucide această creatură fără de milă, Hercules a recurs la o stratagemă: l-a ridicat în brațe și, ca urmare, forța lui colosală a dispărut ca prin farmec.
Ați înțeles, puterea noastră, a tuturor, ne vine din glia locurilor natale. Din duhul locului. Iar adjectivul „anteic, anteică”, un eponim, se referă exact la calitatea aceasta de a fi înrădăcinat în propria tradiție. E de reflectat aici mai mult decât pare la o primă auzire.
(rubricã difuzatã în 22 iulie 2020)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timioara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.
(Foto: pixabay.com)