AUDIO / Partizani anticomuniști
Articol de Dana Florea, 1 iulie 2019, 07:15
Fiindcă, alaltăieri, am evocat Rusaliile tragice din 1951, când au fost delocate mii de familii din apropierea graniței cu Iugoslavia de atunci, astăzi am să mă refer la o altă data de neuitat a Banatului din acei ani de teroare stalinistă. În 21 iunie 1949 a început, la Tribunalul Militar din Timișoara, procesul grupului de partizani anticomunişti format din: Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu, Aurel Vernichescu, Nicolae Ghimboaşe, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă zis Liber, Gheorghe Popovici, Romulus Maritescu şi Gheorghe Luminosu. Cinci dintre ei au fost condamnați la moarte prin împușcare și confiscarea averii, iar restul la pedepse grele de muncă silnică și confiscarea averii. Cei condamnați la moarte au fost executați câteva zile mai târziu, la Pădurea Verde, lângă Timișoara.
Cred că ați ghicit deja, astăzi o să vă spun câte ceva despre cuvântul „partizan”. DEX-ul ne oferă două înțelesuri pentru „partizan”. Mai întâi, vorbim despre o persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept. Al doilea sens vine din militărie și se referă la membrul unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului. În contextul rezistenței anticomuniste din munții Banatului unde acești luptători anticomuniști se refugiaseră, poate că ar fi fost de preferat formula „luptător de guerilă” fiindcă asta făceau acești membri ai grupului compus din legionari, țărăniști, liberali sau anticomuniști fără partid. Dar asta nu prea mai are vreo importanță.
(rubricã difuzatã în 21 iunie 2019)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.
(Foto: pixabay.com)