AUDIO / Povestea cifrei „zero”
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 9 octombrie 2015, 09:21 / actualizat: 15 octombrie 2015, 9:05
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 9.20 şi 11.20.
Cifrele arabe şi romane (rubrică difuzată în 25 septembrie 2015)
Ieri, la finalul rubricii, promiteam că astăzi vă voi spune unele lucruri despre cifrele romane și cele arabe. Și am să încep cu o constatare etimologică nu doar interesaantă, ci și neașteptată: etimologic, cuvântul „cifră” înseamnă „zero”.
Sigur că nu ne așteptăm ca acest cuvânt, „cifră”, ce înseamnă o cantitate de obiecte sau de realități mai puțin palpabile, să însemne zero. Mai interesant este faptul că, de pildă, romanii nu cunoșteau cifra zero, adică nu aveau vreun simbol grafic pentru a marca absența. Se spune că arabii au introdus și cifrele pe care le numim cifre arabe, și cifra zero. Ca să respectăm adevărul istoric, trebuie să spunem că arabii au luat cifra zero de la indieni în secolul al IX-lea. Europenii le-au preluat de la arabi în secolul al XII-lea, dar folosirea cifrei zero s-a impus mult mai târziu. Arabii au numit cifra zero sifr (cu pronunția aproximativă sifrone). Treptat, cuvântul a început să desemnez toate cele zece cifre, nu numai cifra zero. De unde a ajuns să se pronunțe sifr zero? Dintr-o adaptare fonetică în limba italiană! Un celebru matematician italian din secolul al XIII-lea, Fibonacci, a adaptat pronunția sub forma zephiro. Cuvântul se potrivea foarte bine fiindcă desemna vântul cu același nume. Adică era ceva ce nu se vedea, era o absență ce acționează. Mai târziu, silaba din mijloc de la zephiro a căzut și a rămas zero.
Așadar, știm că forma „zero” apare în știința europeană undeva pe la anul 1491. Ca să fie mai simplu de ținut minte, cuvântul „zero” apare cu exact un an înainte de descoperirea Americii.
(Foto: descopera.ro)
