AUDIO / Un candidat este obligatoriu îmbrăcat în alb
Marcel Tolcea ne invită să vorbim şi să scriem îngrijit româneşte: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
Articol de Dana Florea, 15 ianuarie 2016, 06:00 / actualizat: 16 ianuarie 2016, 12:47
Rubricile sunt difuzate de luni până vineri inclusiv, în jurul orelor 7.40 şi 11.20 şi în reluare duminica, de la ora 8.00.
(rubrică difuzată în 10 decembrie 2015)
Ieri am explicat ce înseamnă cuvântul Decalog și mi-am îngăduit să completez Decalogul iudaic. Ca de obicei, am fost ușor mustrat de unii dintre cititorii mei de pe Facebook. Unii dintre ei mi-au spus că în politică nu poți fi imaculat și că politica este locul compromisurilor. Alții mi-au scris că nu doar politicienii din România se comportă în afara oricărui Decalog. Și mi-au dat exemple cu politicieni din Germania sau din Statele Unite ale Americii unde corupția și aranjamentele murdare sunt scoase și acum la iveală.
Mărturisesc, am vrut să polemizez cu unele dintre aceste observații, mai ales că unii dintre preopinenții mei îmi sunt cunoscuți. Nu le-am răspuns nici că acolo hoții nu doar fac pușcărie, ci și dau banii înapoi; nu am scris nici că nivelul de trai al românilor este de 3-4 ori mai mic decât al americanilor sau al germanilor; nu am scris nici că, în orice democrație reală, oamenii politici pleacă la cea mai mică bănuială! Nu, fiindcă am hotărât să le răspund prin etimologia unui cuvânt eminamente politic: candidat.
Cuvântul este un neologism ce vine din limba franceză, dar, în limba latină candidatus era un cuvânt ce era în strânsă legătură cu ideea de puritate, de fapt de alb pur, de candoare.
Sorin Stati arată că latina avea un verb, candere, adică „a fi alb strălucitor”. Bărbații care candidau la o la o funcție publică se îmbrăcau într-o togă albă. Așadar, un candidat era, etimologic, „om îmbrăcat în alb”. Dar sensul cuvântului „candidat” era de om pur, nevinovat, curat sufletește.
Ce ziceți de o asemenea etimologie?
