Expoziția de design „Un nou trend de lifestyle”, la Timișoara
Tineri designeri de produs își expun creațiile la Casa Artelor din Timișoara în cadrul expoziției ”Un nou trend de lifestyle”, în perioada 29 iunie – 12 iulie 2017.
Articol de Dana Florea, 20 iunie 2017, 09:17
Fiecare exponat are o poveste, o compoziţie diferită, care provoacă privitorii la schimbare, prin redefinirea decorului şi a bijuteriei.
Expoziția cuprinde tablouri tridimensionale din mozaic de lemn şi culori îndrăzneţe realizate de Liliana Stoica de la Deco Box, bijuterii sculpturale create de Angela Ciobanu şi mobilă arhitecturală de esenţă nobilă realizată de Ciprian Manda de la Silva Artis.
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 29 iunie 2017, de la ora 19.00. Curator: Mihaela Ion.
Intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Revista Atelierul, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.
Liliana Stoica folosește o cromatică puternică în lucrările sale 3D din lemn, fiind prima care a inițiat un astfel de concept inspirat din stilul propriu de a trăi clipa, de a face alegeri îndrăznețe, de a da curs iubirii și manifestării personale – Life in Bold colors!
Ciprian Manda crede în naturaleţea şi autenticitatea lemnului, de aceea nu utilizează niciun conector metalic, folosindu-se de îmbinările tradiționale în coadă de rândunică.
Pentru Angela Ciobanu interesul pentru bijuteria contemporană a apărut ca o schimbare firească de scară pe care a avut iniţial ocazia să o experimenteze în contextul mult mai amplu – din punct de vedere dimensional – al
arhitecturii. A început să lucreze bijuterie aplicând acelaşi proces creativ pe care îl cunoştea din arhitectură însă, treptat, a renunțat la formele geometrice şi algoritmii matematici în favoarea unei abordări mult mai experimentale.
Revista Atelierul este o platformă activă de promovare online şi offline a industriilor creative şi culturale din România şi străinătate. La data fondării, în 2010, s-a poziționat ca fiind un promotor activ al produselor de autor şi de designer și a apărut în momentul în care cultura designerilor şi a creatorilor de obiecte unicat a început să ia amploare în România şi a devenit tot mai necesară o structură în cadrul căreia creatorii şi designerii de produs, de idei să se poată regăsi.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.