Expoziția „ Transformare – Schimbare – Re/evoluție, 1988-1990 în arta afișului maghiar”, la Memorialul Revoluției din Timișoara
Cele 40 de lucrări expuse fac parte din colecția de afișe istorice a Muzeului Național Maghiar sunt prezentate publicului ca urmare a cooperării cu Memorialul Revoluției din Timișoara. Afișul bine compus, prin natura sa, nu are nevoie de nico explicație adițională. Timpul scurs impune pe alocuri una sau două propoziții lămuritoare pentru ajutorul punerii în context. Operele semnate de Péter Pócs, István Orosz, Sándor Pinczehelyi, György Kara sau Krysztof Ducki au devenit cu timpul un adevărat simbol al acelor ani, devenind pe de o parte adevărate formatoare de opinie publică prin mesajul lor clar și tranșant, pe de altă parte prin valoarea lor estetică au dat un nou imbold școlii afișului artistic maghiar al zilelor noastre.
Articol de Dana Florea, 7 noiembrie 2023, 11:16
Afișul, ca document istoric, cu toate limitele sale, este un martor palpabil al acestor schimbări. Putem spune că asistăm la renașterea afișului artistic cu temă politică. Exprimarea directă prin utilizarea unor simbloluri benecunoscute (secera și ciocanul, steaua roșie, turla bisericii sau steagul) așezate întrun context diferit accentuează caracterul mobilizator, propagandistic al mesajului transmis.
15 martie 1988 deschide șirul de proteste ce au avut loc în capitala Ungariei în această perioadă Mulțimea (aproximativ 15-20.000 de persoane) – s-au scandat pentru prima data lozinci pentru libertatea presei, libertatea de întrunire și democrație. A urmat demonstrațiile contra construirii hidrocentralei ungaro-cehoslovace pe Dunăre 27 mai 1988, 12 septembrie 1988, 30 octombrie 1988, demonstrația contra planului de sistematizare a satelor din Republica Socialistă România 27 iunie 1988, comemorarea a 30 de ani de la executarea lui Imre Nagy 23 octombrie 1988, „Atât a fost a fost deajuns 1945-1989” 15 martie 1989, „Trăiască China Liberă” 7 iunie 1989, „Reînhumarea simbolică a lui Imre Nagy și a martirilor Revoluției din 1956 16 iunie 1989, „Picnicul paneuropean 19 august 1989, „Praga 1968” ianuarie – august 1989, „Primul 23 octombrie liber” 23 octombrie 1989 și „Timișoara suntem cu tine” 22 decembrie 1989. Șirul protestelor, demonstrațiilor, adunărilor ce nu mai sunt dispersate de organele polițienești, ce au din ce în ce mai mult doar rol observator, face ca perioada de tranziție politico-economică să fie una pașnică. Perioada 1988-1990 este perioada în care și Ungaria își redefinește trecutul, istoria. După 15 martie 1989 partidul Socialist Muncitoresc Ungar își pierde treptat monopolul informațional. Apare în mod deschis diversitatea de opinie, în primul rănd neacceptarea căii așa-numitului „Socialism democratic” dorința de realizare a unui sistem politic pluralist veritabil, garanție a democrației constituționale.
Proiectul face parte din Programul cultural national „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie 2023, zilnic între orele 10.00-18.00.
Acces cu bilet de vizitare a expozițiilor din muzeu: 20 de lei /adult.