La Timișoara va avea loc primul festival de talie europeană din vestul țării, dedicat fotografiei
La Timișoara va avea loc în luna noiembrie primul festival de talie europeană dedicat fotografiei din regiunea de vest.
Articol de Dana Florea, 28 mai 2019, 12:17
Nume îndrăgite din domeniul fotografiei ca artă și business, atât din țară cât și din străinătate, vor urca pe scena timișoreană, în cadrul primei ediții a evenimentului Imagine Timisoara Festival. Fotografia de eveniment, de stradă, de produs, fine art, beauty și fashion – toate aceste arii își găsesc locul în cadrul festivalului.
Programul evenimentului cuprinde o conferință de fotografie pe durata a două zile, pentru 200 de participanți, urmată de 5 workshopuri pe teme dedicate celor pasionați de diversele domenii fotografice.
Pe parcursul anului, Imagine Timisoara Festival cuprinde și 3 concursuri de fotografie (portret, de stradă și de eveniment), 3 expoziții foto în locuri inedite din Timișoara (fotografie portret, de stradă și presă, de eveniment), un târg de echipamente foto-video și premiera unui film documentar despre fotografie (WedTrotter).
Conferința Imagine Timisoara Festival se va desfășura în 19-20 noiembrie 2019, iar biletele Early Bird sunt disponibile până în data de 21 iulie. Studenții la Arte, specializări conexe fotografiei, beneficiază de locuri gratuite.
Speakerii ediției 2019 a conferinței Imagine Timisoara Festival sunt: Alexandru Hreniuc, Alexandru Mateiu, Andra și Marius Drăgan, Andrei Vuia, Cătălin Anghel, Cătălin Balog Bellu, Daniel Ilinca, Hajdu Tamas, Marius Bărbulescu, Sabina Mladin și Ștefan Mirea, cu participarea extraordinară a lui Damon Pijlman.
Concursurile Imagine Timisoara Festival oferă o ocazie de expunere pentru toți cei care practică fotografia ca pasiune sau meserie.
Programul concursurilor cuprinde: Concurs de fotografie portret (înscrieri: 27 mai-17 iunie 2019), Concurs de fotografie de stradă (înscrieri: 1-22 iulie 2019), Concurs de fotografie de nuntă și eveniment (5-26 august 2019).
Juriul de specialitate va alege câștigătorii fiecărui concurs, care se vor bucura de premii deosebite. Primele 20 de lucrări câștigătoare la fiecare categorie vor fi incluse în expozițiile tematice care se vor desfășura pe parcursul toamnei, în locații inedite din Timișoara. Echipa ITF va selecta câștigătorul Trofeului Imagine Timisoara Festival, care va fi decernat pe scena Conferinței.
Imagine Timisoara Festival este un proiect al Asociației Imagine Timisoara, alături de prieteni și voluntari dornici să pună Timișoara pe harta europeană a evenimentelor dedicate fotografiei și să aducă arta mai aproape de public.
Mai multe informații pe www.imaginetimisoara.ro.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: facebook.com/AnghelBrothers)