38 de timișoreni vor da examen ca să devină artiști stradali
Articol de Radio Timișoara, 22 septembrie 2023, 21:18
Articol de Radio Timișoara, 22 septembrie 2023, 21:18
38 de timișoreni vor să fie artiști stradali și și-au depus candidaturile la Casa de Cultură a orașului. Aceștia vor fi testați de un juriu format din specialiști în muzică, pictură și teatru.
Noul regulament dedicat artiștilor stradali îi obligă să aibă un repertoriu diversificat și să își schimbe locul din oră în oră, ca să nu îi deranjeze pe riverani, amintește directorul Casei de Cultură Timișoara, Camelia Mingasson.
Ca să poată cânta sau desfășura alte activități artistice pe străzile din zona centrală a Timișoarei, artiștii trebuie să obțină la audiții cel puțin nota 8.
Muzicienii nu au voie să folosească amplificatoare pentru instrumente, iar pictorii trebuie să aibă șevalete pe care să își expună creațiile.