Social-democratul Alfred Simonis anunță când va fi emis ordinul de demolare a stadionului “Dan Păltinișanu”
Se vor face pași accelerați pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu de la Timișoara, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, reales președintele PSD Timiș. Parlamentarul anunță că premierul și-a luat acest angajament în fața suporterilor echipelor de fotbal din oraș.
Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2023, 17:21
Alfred Simonis a mai spus că, în noiembrie, Guvernul ar urma să emită ordinul de demolare a arenei “Dan Păltinișanu”, odată cu rectificarea bugetară. Viitorul stadion va fi al doilea cel mai mare din țară, după Arena Națională din București. Investiția va fi realizată de CNI și are o valoare aproximativă de 140 de milioane de euro.