Meterologii au transmis o avertizare Cod roșu de vânt pentru zona de munte a județului Hunedoara.
Traficul rutier a fost oprit în ambele direcţii, fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Centura Municipiului Arad.
Investiţia estimată la 215 milioane de euro va fi finanţată din Programul Naţional de Reabilitare şi Rezilienţă.
Până la sfârșitul anului noul sistem digital va fi complet funcțional.
LearnX Lab este menit să revoluționeze educația, prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație.
După introducerea sistemului de ticketing administrația locală dorește ca societatea de transport public a comunei să funcționeze cu veniturile pe care le realizează.
Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigaţiilor preliminare.
Controalele s-au înscris în Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă.
Valoarea totală a proiectului depășește 10 milioane de euro, după scumpirile repetate ale materialelor de construcție
Societatea de Transport Public dă asigurări că şoferul implicat va fi sancţionat conform legii şi că astfel de reacții nu sunt tolerate.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene, iar sprijinul va fi acordat pentru o perioadă de cel puțin 18 luni.
Numită popular Blagoveștenie, Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente dintre cele dedicate Maicii Domnului.
Timișorenii vor putea vizita standuri interactive și vor urmări demonstrații spectaculoase ale polițiștilor.
La nivelul județului Timiș, în ultimii 20 de ani s-au înregistrat progrese importante în asigurarea controlului tuberculozei.
Cei mai mulți dintre candidații care s-au înscris la simularea bacalaureatului în Timiș s-au prezentat la prima probă.
O ordonanță a Guvernului interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17.00 în localitatea Sânandrei din județul Timiș.
Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cauzele care provocat decesul bărbatului.
Persoana decedată urmează să fie transportată la IML în vederea efectuării autopsiei.
În urma controalelor mixte, pompierii au prins cinci persoane care igienizau terenurile cu foc deschis.
Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric.
Copila, în vârstă de 4 ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Aproximativ 40 de persoane, dar și 3 animale de companie, s-au autoevacuat ori au fost evacuate la sosirea pompierilor.
Zidul unui mormânt din interiorul capelei a fost distrus, însă nu se știe când s-a întâmplat.
Concursul Peda Open este găzduit în premieră de Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara.
Șoferul a acroșat în partea din spate o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, venită în sprijin.
Olimpiada de Limba Română pentru Minorități va fi organizată, la Timișoara, luna viitoare, iar suma alocată de Ministerul Educației este insuficientă.
Poliţiştii şi procurorii au efectuat percheziţii într-un dosar penal legat de coruperea alegătorilor.
Ancheta vizează inclusiv modul în care au fost plătiţi influencerii pentru a-l promova pe Călin Georgescu în mediul online.
Asociaţia „Verde de Banat” continuă să completeze perdeaua forestieră din zona municipiului Timișoara.
Poliția Locală Timișoara precizează că cei mai mulți cerșetori preferă să se întoarcă în stradă.
Poliţiştii din Timiş au colaborat cu autorităţile austriece cooptate în anchetă prin mecanismele de cooperare poliţienească internaţională.
Lucrările sunt derulate de aceeași companie care a construit noua maternitate de la Spitalul Județean.
Prefectul de Timiș atrage atenția că se pierd foarte mulți bani cu plata profesorilor care nu au elevi.
Paznicul școlii a reușit să îl imobilizeze pe făptaș.
Proprietarul a fost amendat cu 50.000 de lei, iar acum trebuie să curețe întreg terenul.
Agresorul este cercetat pentru tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată şi tentativă la omor calificat.
Controalele efectuate la operatorii economici s-au soldat cu cinci amenzi în valoare totală de 11.000 de lei.
Marți se desfășoară simularea probei la Matematică și miercuri, cea la Limba şi literatura maternă.
Programul FORMACTIV se desfășoară până în anul 2029 și este finanțat din fonduri UE și de la bugetul de stat.
Suspecta este chiar o angajată a Serviciului financiar-salarizare din cadrul Regionalei de Drumuri.
Cinci echipe de elevi români vor concura la etapa mondială a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge.
Cele mai multe cereri înregistrate pentru procurarea unui card european de asigurat au fost depuse în luna iulie 2024.
Și Poliția Recaș a fost sesizată, iar acum oamenii legii fac verificări pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale.
S-a dat alarma, duminică seara, în Timișoara din cauza unui incendiu care a izbucnit într-o locuință din zona Ronaț.
Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței este dedicat promovării sportului pentru persoanele cu dizabilități.
Un accident rutier s-a produs în jurul prânzului, pe DN 59, în apropierea municipiului Timișoara.
Mititingul EuRo Manifest a fost inițiat de la mai multe organizații civice și s-a desfășurat la București și în alte orașe din țară.