?? Cu toaletele închise pe A1 Timişoara – Lugoj, parcarea din zona Recaş a devenit un WC în aer liber
Articol de Radio Timișoara, 11 aprilie 2017, 09:57
Între timp, nevoile fiziologice ale oamenilor care circulă pe autostrada A1 Lugoj – Timișoara nu știu ce înseamnă contracte și proceduri de licitație. Așa s-a ajuns în situația ca oamenii să se grăbească la toaletă, unde au dat de o ușă încuiată.
Cu toaleta închisă, parcarea de pe Autostrada A 1 din zona Recaș a devenit un WC în aer liber, fiecare făcându-și nevoile pe unde apucă. Și chiar dacă oamenii s-au plâns, inclusiv pe afișul de ușa toaletei închise, că măsura nu este anunțată pe autostradă, șeful șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Horațiu Simion, susține că marcarea este făcută printr-un X pe indicator.
În privința deschiderii toaletelor, șeful DRDP Timișoara spune că până la finalizarea licitației nu poate face nimic. Horațiu Simion a mai declarat că serviciul de curățire a toaletei nu poate fi atribuit direct, suma obligâns statul să organizeze licitație.
Ascultaţi reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea.