? ? Bilanțul furtunii în Arad: Zeci de locuințe și gospodării, inundate. Situație gravă la Pâncota
Autorităţile arădene sunt în alertă, ca urmare a precipitaţiilor prognozate pentru perioada imediat următoare, mai ales că şi hidrologii au emis un cod de posibile inundaţii.
Articol de Radio Timișoara, 20 iunie 2016, 15:49 / actualizat: 20 iunie 2016, 17:57
Ploile torenţiale de aseară şi de azi-noapte au creat probleme mari în municipiul Arad şi în oraşul Chişineu Criş, dar şi la Pâncota, unde zeci de case au fost inundate.
Situaţia cea mai gravă este în oraşul Pâncota, unde s-a rupt digul canalului care traversează localitatea, inundând 61 de gospodării. Au mai fost inundate șapte unități comerciale, o instituție publică și șapte străzi. Pompierii de la Secția Ineu au lucrat în permanență pentru evacuarea apei și pentru astuparea breșei din dig.
În vederea evaluării situaţiei, la Pâncota s-au deplasat membrii Comisiei Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în frunte cu prefectul Cosmin Pribac. Prima măsură care dispusă a fost suplimentarea forţelor de intervenţie cu pompieri militari de la Secţia Sebiş, precum şi cu 20 de jandarmi din grupa locală.
Și la Chișineu Criș pompierii au intervenit pentru evacuarea apei. În Nădab, canalul Dohangia a ieșit din matcă și a inundat 30 de gospodării.
În municipiul Arad au fost inundate 28 de locuințe, zece subsoluri, iar vântul a doborât șase arbori și doi stâlpi.
Una dintre intervenţiile cele mai dificile ale pompierilor militari a fost cea de la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care a trebuit evacuată şi mutată la Secţia Pediatrie, datorită apei care curgea şiroaie din tavan. S-a intervenit şi la secţia 2 a Spitalului Municipal, unde de asemenea au fost inundate mai multe săli.
Bilanţul îl prezintă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiei de Urgenţă, George Pleşca: