? Timișorenii care s-au mutat în comunele periurbane, revoltați de zgomotul localurilor
Articol de Radio Timișoara, 17 august 2016, 16:15
Un astfel de exemplu este la Covaci, unde mai mulți localnici se plâng de poluarea fonică cauzată de evenimentele de la Pensiunea Anette. Oamenii spun că atunci când nu sunt evenimente, muzica de la ștrandul aferent pensiunii le strică toată liniștea. Cea mai vehementă este Violeta Barna, aflată în imediata apropiere a pensiunii:
Să zic că înțeleg, ai câte un chef mai deosebit. Anunță-ne. Ne sfidează. Pun muzica asta pe ștrand și asta deranjează că și pun basurile alea.
Soțul femeii, Adrian Barna, care a fost viceprimar al comunei Sânandrei și primar pentru o scurtă perioadă, susține chiar că sursa zgomotului funcționează în afara legii:
Dacă îi dădea autorizație de construcție, trebuia să ne ceară acordul. În certificatul de urbanism sunt trecute condițiile.
La fel de nemulțumiți ca familia Barna este Adrian Voicu, un localnic aflat în spatele pensiunii.
Patronul complexului de la Covaci, Florin Macavei, susține că funcționează perfect legal, iar nemulțumirile vecinilor sunt nefondate:
Nu am depășit ora… Sunt niște răutăți ale unor oameni care nefăcând nimic în satul ăsta sunt deranjați dacă face cineva ceva. Asta e, de fapt, problema. Pe nimeni nu deranjează putoarea de la vaci, pe nimeni nu deranjează că își ține omul porcul în curte sau că oile se plimbă pe drumul proaspăt asfaltat. Cred că am făcut destule aici. Faptul că am dezvoltat o afacere într-o zonă în care nu știu cine ar fi avut curaj să facă ceva aici, asta nu îndreptățește pe cineva să facă mereu reclamații.
Probleme similare celor de la Covaci, în care locuitorii din zone rezidențiale sunt nemulțumiți de zgomotul unor localuri din apropiere, sunt întâlnite și la Moșnița, Giroc și alte localități de la marginea Timișoarei.
Ascultați reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea: