17 Decembrie. Timișoara, în doliu
Timișorenii cinstesc, astăzi, memoria eroilor care au murit în urmă cu 25 de ani pentru că visau o viață nouă și libertate.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2014, 17:44
Oficialităţile oraşului împreună cu reprezentanţi ai asociaţilor de revoluţionari au adus astăzi un omagiu în faţa Catedralei Mitropolitane, celor care au căzut răpuşi de gloanţe, acum 25 de ani.
Prezent la Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, subliniază importanţa acestui eveniment.
Este o zi de doliu astăzi, în Timişoara. Este o zi în care noi, timişorenii dar, cred că orice cetăţean al acestei ţări, trebuie să purtăm un gând pios celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi să fim astăzi liberi. Ziua de 17 decembrie 1989 a fost ziua în care au fost date primele jertfe umane pe altarul luptei pentru libertate şi aici, în Timişoara au fost primii care s-au sacrificat.
Întraga zi este dedicată memoriei eroilor Revoluţiei. Ca în fiecare an, în 17 decembrie, la Cimitirul Eroilor, au fost depuse coroane, s-au spus rugaciuni, iar la morminte s-au aprins candele si s-au asezat flori.
Seara, de la ora 19:00, toţi cei care doresc să aducă un omagiu eroilor martiri sunt aşteptaţi pe treptele Catedralei Mitropolitane, pentru a aprinde o lumânare şi a spune o rugăciune.