A V-a ediţie a Balului Vienez de la Timişoara are loc vineri, 25 noiembrie
A 5-a ediţie a Balului Vienez de la Timişoara are loc vineri,25 noiembrie, la Opera Naţională din Timişoara. Tineri dansatori, orchestra internaţională şi artişti de renume vor întreţine atmosfera, toate pentru un scop nobil. Banii strânşi la eveniment vor ajuta 500 de persoane aflate în dificultate. Este important de ştiut că şi astăzi se poate contribui cu o donaţie, la repetiţia generală, spune organizatorul evenimentului, Ioana Haţegan.
Articol de Mihai Junea, 24 noiembrie 2016, 14:45 / actualizat: 24 noiembrie 2016, 16:45
Pentru cei care doresc să vadă un „preview” la spectacolul de mâine, pot veni la Operă, începând cu ora 19.00. Taxa de intrare este o donaţie de 30 de lei.