? Accident violent în Timiş. Un autoturism a fost izbit de tren şi târât 200 de metri
Foto: ISU Timis
Articol de Radio Timișoara, 21 octombrie 2016, 07:47
Trenul IR 9608 care circula pe ruta Timişoara – Buziaş, fără călători, a lovit la trecerea la nivel cu calea ferată un autoturism Toyota Avensis, în zona localităţii Giroc. Maşina a fost apoi târâtă aproximativ 200 de metri pe linia ferată. În autoturism se aflau trei persoane, care au rămas blocate în maşina zdrobită.
ISU Timiş s-a deplasat cu urgență o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, alături de o ambulanţă SAJ și echipaje din cadrul IPJ.
A fost nevoie de intervenţia echipajului de pe autospeciala de descarcerare pentru extragerea victimelor cărora li s-a acordat primul ajutor. Cele trei persoane au fost transportate de urgenţă la spital, două dintre ele fiind în stare gravă.
Foto: ISU Timis