70 de militari vor asigura paza în Gătaia, joi noaptea AUDIO FOTO
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, prezent în localitatea Gătaia, județul Timiș, a decis ca zona să fie păzită, până vineri dimineața, de militari, jandarmi și polițiști. Mircea Dușa a mai precizat că vineri dimineața, se va interveni în Gătaia cu mai trei motopompe ale ISU Banat, pentru evacuarea apelor din gospodăriile inundate.
Articol de Carla Chiu, 31 iulie 2014, 18:12 / actualizat: 31 iulie 2014, 19:35
În Timiș, 400 de persoane au fost evacuate din cauza revărsării râului Bârzava, în urma ploilor torențiale.
Cea mai gravă situaţie se înregistrează în zona Gătaia, unde apele revărsate ating 1,5 m pe o lungime de 4 km, fiind inundate sute de case şi de gospodării.
Potrivit oficialilor judeţeni, situaţia este sub control, ploaia s-a oprit și se așteaptă intervenția motopompelor.
Crucea Roșie s-a autosesizat, iar în Gătaia au fost trimise 2,5 tone de apă potabilă.
Lucian Trif, directorul filialei Timiș a Crucii Roșii, spune că la nevoie se va interveni și în alte zone.
Citește și:
Ministrul Apărării, în zonele afectate de ape din Timiș