A murit în tramvaiul 7 din Timișoara. Traficul a fost dat peste cap
Un călător aflat în tramvaiul 7 din Timișoara a murit, astăzi, în timp ce garnitura era în mișcare. Un tânăr a observat că unui bărbat i se face brusc rău și se sprijină cu capul de geamul tramvaiului. Călătorul nu reacționa în niciun fel, astfel că tânărul l-a alertat pe vatman. Acesta a oprit tramvaiul în stația din zona Dâmbovița din Timișoara și a alertat serviciul de urgență 112.
Articol de Radio Timișoara, 25 ianuarie 2016, 16:54 / actualizat: 25 ianuarie 2016, 17:59
Un echipaj de la Ambulanță a sosit și a încercat să îl resusciteze zeci de minute pe bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani. În cele din urmă medicii au pronunțat decesul, cel mai probabil din cauza unui infarct.
Foto: opiniatimisoarei.ro